Categories: Eveniment

Locuinţă distrusă de incendiu

Carmen Cosman

O femeie cu trei copii şi încă unul pe cale să se nască a rămas fără agoniseala de-o viaţă, în urma unui incendiu mistuitor, care i-a cuprins locuinţa.  
Femeia locuia într-un bloc de locuinţe sociale din Petroşani, unde a primit repartiţie de la primărie. Incendiul a izbucnit duminică seara şi în doar câteva minute, a ars absolut tot. Pompierii au intervenit imediat şi în doar câteva minute au stins flăcările, însă, din păcate, nu s-a mai putut recupera nimic din locuinţă. „S-a intervenit cu două autospeciale, dar când au ajuns pompierii, incendiul era generalizat. Au ars două geamuri, aproape toate piesele de mobilier, pereţii s-au deteriorat, a fost  distrusă aparatura electrocasnică”, a declarat Anemona Doda, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Hunedoara. Din datele de până acum, cauza incendiului este un scurtcircuit produs, cel mai probabil, la o priză unde era conectat un computer.
Primăria Petroşani, proprietarul acestor locuinţe, a luat imediat măsuri şi a mutat familia respectivă în altă garsonieră. Viceprimarul municipiului Petroşani, Claudiu Cornea, a declarat că imobilul este asigurat şi, cu banii obţinuţi vor repara garsoniera distrusă de incendiu, aşa încât femeia să se poată muta cât de curând înapoi.

MesagerulHunedorean

Recent Posts

Servicii medicale extinse la Spitalul Municipal Brad: Un nou specialist în Chirurgie Maxilo-Facială se alătură echipei

Spitalul Municipal Brad își extinde serviciile medicale destinate comunității locale și localităților învecinate prin cooptarea…

4 ore ago

Rotiri gratuite primite în tranșe: cum funcționează și ce trebuie să știi

În acest articol îți explic cum funcționează bonusurile fără depunere la care rotirile gratuite se…

4 ore ago

Proiect de 5,8 milioane de euro: Lucrările de modernizare a Parcului Central din Hunedoara, în linie dreaptă

Primăria Municipiului Hunedoara continuă implementarea proiectului de reabilitare și modernizare a Parcului Central, o investiție…

6 ore ago

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Scena politică româ­neas­că fierbe în culise, mai ales după insta­bi­li­ta­tea guvernamentală re­cen­tă, iar zvonurile despre…

24 de ore ago

Bulina albă

Prof. univ. dr. ing. Radu Sorin Mihai, rectorul Universității din Petroșani Pentru că universitatea pe…

24 de ore ago

Bulina neagră

V.G., din municipiul Deva Pentru că a fost trimis în judecată pentru infracțiunea de agresiune…

o zi ago