După aproape patru ani de la momentul în care reprezentanții companiei de apă au descoperit un branșament ilegal la rețeaua publică, în orașul Uricani, dosarul de furt a fost închis pe motiv că n-au fost găsiți autorii infracțiunii.
Apa Serv Valea Jiului a rămas cu paguba. Un control derulat în decembrie 2021, derulat de furnizorul de apă în localitatea din Uricani a scos la iveală mai multe nereguli. ”Reprezentanții persoanei juridice vătămate au efectuat un control la un imobil de pe str. Muncii, unde au constatat că imobilul a fost branșat abuziv la rețeaua de furnizare a apei potabile, fără apometru și fără acordul operatorului. Ca urmare, persoana juridică vătămată a solicitat efectuarea de cercetări penale și tragerea la răspundere penală a făptuitorului pentru săvârșirea unor infracțiuni privind furtul de apă din sistemul public de alimentare cu apă. S-a dispus, în dosarul penal, începerea urmăririi penale „in rem” pentru săvârșirea infracțiunilor de furt. În urma verificărilor efectuate în cauză nu s-au putut identifica persoanele care locuiesc la imobil”, se reține din dosar. (M. Gânju)
Cutremur total pe scena politică din România! Guvernul propus de premierul desemnat Siegfried Mureșan a…
Amor, amor, amor... Refrenul se aude tot mai tare printr-o circă de la noi, unde…
Administratorul public al municipiului Deva, Ciprian Luca (foto), a detonat o adevărată bombă în cadrul…
Mihai-Andrei Danci, din Ribița Pentru că a fost desemnat „Cel mai fidel cititor hunedorean” în…
Ionuț B., din Vulcan Pentru că i-a fost prelungit arestul preventiv, fiind acuzat că și-a…
Magdalena Șerban În ultimii ani, Consiliul Județean Hunedoara a marcat investiții majore în dezvoltarea sistemului…