Actualitate

Litieră de pădure mistuită de flăcări

Maximilian Gânju

Nu mai puţin de 46 de incendii de vegetaţie uscată au fost înregistrate la finele săptămânii trecute, iar peste 150 de hectare de teren au fost mistuite. Cea mai mare parte a suprafeţei, 106 hectare, este litieră de pădure.
„În misiunile de stingere au fost implicaţi 224 de pompieri ai tuturor structurilor de intervenţie din cadrul ISU Hunedoara, mai exact detaşamentele Deva, Hunedoara, Orăştie, Petroşani, Secţia Ilia şi Staţia Brad. Arderile de vegetaţie s-au manifestat în arealul a 21 de localităţi din judeţ.
Vârful acestui fenomen s-a înregistrat în cursul zilei de sâmbătă, când pompierii au intervenit pentru lichidarea a 24 de incendii de vegetaţie uscată. Pe raza localităţilor Ohaba şi Orăştioara de Sus s-au produs cele mai extinse incendii de litieră de pădure ce s-au manifestat pe 40 de hectare”, a precizat Anemona Doda, purtătorul de cuvânt al ISU Hunedoara.
Misiunea pompierilor a fost îngreunată de vântul puternic, terenul accidentat şi lipsa surselor de apă. Incendiile au pornit de la fermierii care-şi igienizează ilegal terenurile. Pompierii au trimis coordonatele GPS ale parcelelor incendiate către APIA Hunedoara, iar proprietarii ar putea rămâne fără subvenţie, dacă se va dovedi că ei au pus focul.

One thought on “Litieră de pădure mistuită de flăcări

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura