Politica si administratie

Listele PSD Hunedoara pentru Parlament, finalizate în două săptămâni

Conducerea PSD s-a întrunit, ieri, la Puflene Resort din Murighiol, judeţul Tulcea, însă listele pentru alegerile parlamentare nu au fost finalizate.   05 intotero
Deputatul Natalia Intotero (foto) a declarat pentru MESAGERUL HUNEDOREAN că în două săptămâni, preşedintele organizaţiei judeţene Hunedoara a PSD, Laurenţiu  Nistor, va merge cu listele candidaţilor social-democraţi din judeţ la conducerea centrală a partidului.
Intotero susţine, pe de altă parte, că social-democraţii pregătesc un proiect, pe care îl vor lansa înainte de alegerile generale, asemănător cu programul pentru calculul taxei auto, cu ajutorul căruia românii pot să-şi calculeze cu cât le creşte leafa după ce PSD ajunge la guvernare şi scade taxele. „PSD vrea să lanseze acest proiect, pentru ca românii să poată observa cu cât le cresc salariile în urma propunerilor noastre de a scădea taxele şi impozitele”, a declarat deputatul PSD Natalia Intotero. (S. Popa)

12 comentarii la „Listele PSD Hunedoara pentru Parlament, finalizate în două săptămâni

  • Si mai spuneti tanti ca nu sunteti poPULISTI ???

    Cea mai cruda politica :
    „Prosti, da’ multi”

  • Interesant articolul, chiar foarte interesant. La prima vedere nu pare. Se definitivează listele pesediștilor iar Laurențiu Nistor le duce la centru pentru validare. Pesediștii jubilează. Liberalii, aldiștii (moloțiștii), pemepiștii spun la unison: mare scofală. Dar, anunțul este făcut nu de președintele PSD-HUNEDOARA ci de altcineva. Natalia Intotero ne anunță ce va face Laurențiu Nistor. Interesant. A devenit oare eminența cenușie a partidului ? Laurențiu Nistor știe de acest anunț ? Își dă seama că pentru imaginea lui nu este cea mai ortodoxă situație ? De ce ? Pentru că se poate specula. Apoi, să-mi fie cu iertare, taxele și impozitele nu se pot reduce în nici un caz. Creșterea economică, urmată de o creștere a nivelului de trai, se poate face doar prin investiții și sporirea locurilor de muncă. Anunțul e făcut de Natalia Intotero, nespecialistă în economie. E cam alambicat anunțul.

  • Natalia Intotero nu ne-a dezamagit! Este omul de care avem nevoie!

  • E o propunere sublimă. Conu Leonida ar fi invidios că nu a reușit el să descopere această mare…descoperire. Eu zic că ar trebui să nu mai plătească nimeni taxe și impozite. Să rezolve statul că de aia e stat.

  • Corect!
    Mai ales la papagali impostori care nu reprezinta pe nimeni.

  • Măi Corco, lasă tu teoria relativității ca un Einstein în mizerie ce ești. Se pot reduce tam nesam taxele și impozitele fără o fundamentare economică ? Dacă da argumenteză. Dacă nu, nu te mai băga precum musca în fesa calului. Despre asta este vorba, despre nimic altceva, mizerabile slugoi. Argumentează ce susții nu veni cu subiecte colaterale care nu au relevanță pentru subiectul în cauză. Dragi obiectivi internauți, de ce nu interveniți să taxați diletantismul ?

  • Bai istoric de rahat ce esti, te bagi si in economie?
    Vorbesti de fundamentari economice papagal habarnist?

    Cand si-au votat parlamentarii pensiile speciale unde mata erau fundamentarile economice?
    Cand poporul plateste salariu unui papagal impostor, pe nume Firczak, unde este fundamentarea economica?
    Pentru ce i se plateste salariu si celelalte costuri ale cabinetului unui ungur care se da rutean?

    Poporul asta are nevoie de programe de calcul? Ce vrajeli de rahat!
    Asa spunea si Sova in campanie cum PSD va construi 1.000 km de autostrada….
    Cand a fost PSD la guvernare (si altii, nu doar ei) de ce draqului nu au crescut salariile?
    Cum mama masii cresc doar cand sunt in campanie?

    Obiectivi internauti? Nu ti-e rusine sa apelezi tocmai tu, un gunoi care suge bani publici nemeritati!
    Stii cum ar trebui sa intervina, nu doar internautii boule, ci toata populatia?
    Cu flegme intre ochii vosti de nesimtiti. Ca v-ati batut joc de romani si de tara asta!

  • Și fie vorba între noi, de ce nu iese distinsa și competenta deputată să explice argumentat cum vor fi scăzute taxele și impozitele ? Care român nu vrea să plătească mai puțin la stat ? Dacă are argumente economice, cinste deputatei Intotero. Dacă nu e posibil acum așa ceva ce să zicem ? Ce se va schimba în economie după 11 decembrie ca să putem promite cetățenilor diminuarea taxelor și impozitelor ? Ce nevoie are deputata, atât de apropiată de oameni și de nevoile lor, să vină un jegos să o apere ? Discuția este foarte clară, doar slugoii nu o înțeleg și vor să fie mai catolici decât papa.

  • Firțule, parca lingeai dosuri de PSD-isti.
    Te cam dai la tanti si te executa!
    Oricum esti un pe faras…

  • Ce vorbești, jegosule ? Acum ataci PSD ? Toți, inclusiv Intotero, au votat pensiile.

  • Da, bai Gore Stamate!
    Atac PSD-ul si toti politrucii de carton din tara asta!
    Ai vreo problema?

    Cat timp vad cum ma fura pe fata, nu pot sa-i laud sau sa-i ling in dos cum o faci tu!

    Si te atac si pe tine (verbal) papagalule! Ca si tu sugi bani publici fara sa produci nimic mai mult decat excremente online!
    Ai vreo problema? Hai sa ne intalnim sa o lamurim!
    Iti dau si ceva lectii de economie si o flegma intre ochi. Poate o sa-ti placa! Smecherasule!

  • OK, te poți duce la întâlnire. Te așteaptă o tipă îmbrăcată în alb și agită o coasă. Vezi cum te descurci cu ea.

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura