Fara bascalie

Lipsa din viaţa publică a televiziunii publice

Vă spuneam zilele trecute, despre conflictul meu cu Rodica Culcer, director al Departamentului actualităţi şi emisiuni informative din TVR, conflict început în septembrie 2005. Cu câteva luni înainte, avusesem o altă discuţie cu directoarea, în care încercam să-i atrag atenţia asupra modului de funcţionare a studiourilor teritoriale ale Televiziunii române, în opinia mea, având o audienţă mult sub posibilităţi, din cauza unei grile de programe total neadaptată regiunii şi orientate aproape exclusiv spre publicul din oraşele unde sunt situate – respectiv Iaşi, Timişoara, Cluj, Craiova, Târgu-Mureş.
Nu pot decât să constat că pierderea de audienţă a TVR s-a accentuat, nu numai la nivelul studiourilor teritoriale, cât mai ales la cel al postului central, care a ajuns într-o poziţie deloc de invidiat, după PRO TV, Antena 1, Realitatea, Kanal D, Acasă, Prima TV – clasament luna septembrie.
În acest context deloc onorant, TVR pare să fie defazată faţă de rolul său extrem de important, acela de a se implica în realitate în momente esenţiale, de natură să aducă un plus de lămurire pentru public. În plus, are în continuare, cea mai mare putere de pătrundere, fiind posibil de recepţionat în mai toate cătunele.
Dacă facem abstracţie de reluarea emisiunii „Dansez pentru tine” de pe PRO TV, cea mai vizionată secvenţă de sâmbătă, 14 noiembrie, a fost dezbaterea dintre Crin Antonescu şi Traian Băsescu, transmisă de posturile de ştiri Realitatea şi Antena 3, dar şi de B1TV, OTV şi N24. Televiziunea publică nu părea deloc interesată în a transmite o dezbatere care interesa în mod clar populaţia – mă feresc să spun poporul sau românii, astea sunt generalizările tâmpite ale domnului Emil Boc. În studiul de audienţă, ceea ce transmitea TVR nu apare, era ceva telenovelă, numai bună de prostit naţia. Rolul public al TVR a fost practic preluat de celelalte televiziuni, iar un eveniment important a fost total eludat, ceea ce echivalează cu o desincronizare gravă într-un asemenea moment.
Dar nu e prima dată…

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura