Categories: ActualitateFlash

Liliecii de la Şoimuş nu mai pot opri construcţia autostrăzii

Natalia Bumbac

Problema peşterii cu lilieci de la Şoimuş, care stă în calea viitoarei Autostrăzi Lugoj-Deva, împiedicând desfăşurarea lucrărilor, a fost tranşată. După mai bine de doi ani de la momentul la care a fost descoperită, autorităţile statului au parafat o ultimă decizie: dacă vor fi găsiţi lilieci în grota respectivă, vor fi capturaţi şi duşi la o peşteră din judeţul Timiş. Ieri, Agenţia pentru Protecţia Mediului (APM) Hunedoara a anunţat că a emis autorizaţia de mediu în acest sens, arătând că nu mai există nici un motiv ca lucrările la şoseaua de mare viteză să întârzie.

Lotul IV trebuia construit până în 2016
„Vă informăm că APM Hunedoara a emis azi, 29 august 2017, Autorizaţia de mediu nr. HD-41/29.08.2017 pentru recoltarea/capturarea exemplarelor de lilieci existente în peştera tunel din comuna Şoimuş şi relocarea acestora în Peştera Romaneşti, din Timiş, aceasta fiind emisă în baza Ordinului Ministerului Mediului nr. 1149/22.08.2017 pentru aprobarea derogării pentru unele specii de lilieci. Din punct de vedere al protecţiei mediului, nu mai există alte impedimente care să întârzie lucrările la autostradă”, se arată în comunicatul agenţiei.
Reamintim că în urmă cu două săptămâni, însăşi şefa Direcţiei de Biodiversitate din Ministerul Mediului, Adi Croitoru (foto mic), a venit la Şoimuş pentru a verifica dacă există sau nu lilieci în grota cu pricina. A pătruns în grotă, dar la ieşire, răspunsul ei nu a fost foarte ferm, arătând că, deşi la acel moment nu a găsit lilieci, vor trebui mai multe avize pentru mutarea lor, în cazul în care vor apărea. Ceea ce s-a şi întâmplat. Peştera se află în perimetrul Lotului IV din Autostrada Lugoj – Deva, delimitat de localităţile Ilia şi Şoimuş, cu o lungime de 22 de kilometri. Lucrările la acest segment sunt întârziate. Conform datelor de pe site-ul CNAIR, lucrările au început în noiembrie 2013 şi aveau termen de finalizare mai 2016. Valoarea contractului este de peste 419 milioane de lei, lucrările fiind realizate de asocierea de firme Tehnostrade SRL şi Spedition UMB.

Mesagerul Hunedorean

View Comments

  • IN RITMUL CUM SE EXECUTA LUCRARILE LA AUTOSTRADA NICI LA FINELE LUI 2018 NU VA FI GATA , cine tine pariul

  • Eu i-as baga la puscarie pe verzii astia batuti in cap, gen Magor Csibi si pe istericele cu ursuletii de plush care fac pe marii salvatori. Unde sunt liliecii ??

  • Ar trebui bagati la subminarea ec. nationale si terorism. Trist este ca autoritatile pun botul la ong-urile care doar topesc milioane de euro.

Recent Posts

POLIȚIȘTII INTERVIN FERM PENTRU COMBATEREA VIOLENȚEI DOMESTICE ȘI PROTEJAREA VICTIMELOR

Bărbat reținut pentru încălcarea ordinului de protecție și amenințare, la Petrila   La data de…

11 ore ago

Un bărbat de 62 de ani a fost reținut pentru 24 de ore, fiind cercetat sub aspectul comiterii infracțiunii de viol, în urma cazului semnalat ieri, la Hațeg.

Reamintim că polițiștii au intervenit prompt după sesizarea privind dispariția unei tinere de 27 de…

o zi ago

De 1 mai, „fântâna muzicală” de la Hunedoara îşi reia programul.

Programul cu jocuri de lumini şi sunet se va derula vinerea, sâmbăta şi duminica, de…

2 zile ago

Festivitate de premiere a viitorilor profesioniști în economie, la Consiliul Județean Hunedoara

Un număr de 20 de elevi participanți la etapa județeană a Concursului Național de Cultură…

2 zile ago