Categories: FlashSport

Lili Cosma a acceptat provocarea italiană

Ciprian Marinuţ

Antrenoarea de gimnastică de la „Cetate” Deva, care a cucerit titlul de cel mai bun tehnician hunedorean al anului în ultimii cinci ani, Liliana Cosma (foto), a părăsit Lotul Olimpic al României şi va lucra, din martie, pentru Federaţia Italiană.

Consiliază naţionalele Italiei

Retrasă de la Lotul Olimpic al României, în decembrie, la numai câteva luni de la întoarcerea la comandă a celebrilor Octavian Belu şi Mariana Bitang, Liliana Cosma nu a rămas mult timp în afara marii performanţe. Talentata şi priceputa tehniciană de la „Cetate” a revenit acasă, la Deva, dar imediat a şi primit o ofertă tentantă şi a semnat un contract de un an de zile cu Federaţia Italiană de Gimnastică. „Am plecat din cantonamentul de la Izvorani cu gândul de a lucra acasă, la Deva, la clubul la care m-am format ca gimnastă şi antrenoare. Nici nu mi-am început activitatea la Deva că mi s-a şi făcut o ofertă din Italia. Am analizat-o şi mi-am luat concediu fără plată de la clubul Cetate şi am acceptat provocarea. Am un contract cu Federaţia Italiană de Gimnastică, pentru un an de zile, şi voi consilia echipele naţionale de junioare şi senioare ale celor din peninsulă. În plus, voi activa şi la un consorţiu privat din Regiunea Emilia Romana, în localităţile Cesena, Rimini şi Bologna”, a spus Lili Cosma.

Dorinţă de schimbare

Lili Cosma susţine că a acceptat oferta italienilor, pentru că îşi dorea o schimbare în viaţă. „Timp de 19 ani, am lucrat în sistemul românesc de gimnastică, în sfera marii performanţe, fără concediu şi cu multe sacrificii. Nu mă plâng, pentru că asta mi-am dorit şi nu m-a obligat nimeni, dar cred că a venit momentul să încerc şi altceva. Am înţeles că la ei, sistemul de antrenamente e mai flexibil şi mai lejer”, a spus antrenoarea deveană.

Specialistă la bârnă

Lili Cosma a început să cocheteze cu gimnastica de la grădiniţă, iar la cinci ani şi jumătate, a fost selecţionată la şcoala campioanelor de la Deva. A fost multiplă campioană naţională cu echipa, componentă a lotului naţional de junioare şi a participat la Universiada din 1986. Deşi i-a plăcut foarte mult ceea ce făcea, fiind o specialistă a bârnei, în anii de liceu a suferit o fractură la picior şi a renunţat. După accidentare, a fugit de gimnastică. Nu a rezistat însă prea mult, iar după un an, a revenit în sală ca… antrenor. La început, s-a aflat sub conducerea lui Octavian Belu, apoi sub cea a lui Nicolae Forminte, iar apoi, a lucrat iar cu Belu. A contribuit la medaliile obţinute de echipa României la Jocurile Olimpice de la Beijing 2008, la titlul european la bârnă obţinut în 2010 de Amelia Racea şi la multe alte competiţii internaţionale.

MesagerulHunedorean

Recent Posts

ANUNȚ

SUPLIMENTARE ORDINE DE ZI ȘEDINȚĂ ORDINARĂ  CONSILIULUI JUDEȚEAN HUNEDOARA   Având în vedere Anunțul anterior…

2 ore ago

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Se anunță iarăși un mare răzbel într-o loca­li­tate din județ după ce două tabere au…

19 ore ago

Bulina albă

George Artur Găman, directorul general al INCD INSEMEX Petroșani Pentru că, alături de colegii săi,…

19 ore ago

Bulina neagră

Andrei B., din Hunedoara Pentru că a fost condamnat la 15 ani de închisoare după…

19 ore ago