Sport

Liga a III-a de fotbal. Echipele hunedorene şi-au reluat pregătirile

Nicolae Gavrea

Pentru cele două echipe de fotbal din judeţul Hunedoara, care evoluează în Liga a III-a, seria a IV-a, vacanţa a luat sfârşit, iar loturile s-au reunit, după ce conducătorii tehnici au sunat adunarea.

Echipa pregătită de Raul Spătaru, CS Hunedoara, a avut prima întâlnire oficială din acest an, marţi, 14 ianuarie, iar cei de la LPS Cetate Deva, cu Ştefan Nanu la timonă, au revenit la antrenamente, ieri după-amiază. Până la acest moment nu s-au produs modificări în loturile celor două formaţii, dar acest fapt este unul obişnuit la primele antrenamente de după vacanţă. Este cert însă că în perioada imediat următoare vom afla noutăţi la ambele formaţii, după ce jucătorii şi cluburile vor parafa contractele sau înţelegerile pentru viitorul sezon.
„Vom avea multe noutăţi în lot. Ne-am înţeles în principiu cu mai mulţi jucători, doar că nu au semnat încă. Deocamdată singurul transfer oficial este cel al lui Târş, un mijlocaş născut în anul 2000, care poate juca pe ambele benzi, dreapta – stânga. Avem o arie destul de mare de unde să alegem, 12 jucători cu experienţă, dintre care vreau să aduc opt – nouă titulari. După cum ştiţi, în tur ne-am despărţit pe parcurs de Apostol, Dina, Cârstea, Paşcu, Preda şi Tătulea. Lui Bîrzan i-a expirat împrumutul, dar încerc să prelungim înţelegerea, ca să rămână în continuare la Deva. În aceste zile vom mai rezilia contractele cu trei jucători, ca să poată pleca unde vor ei să joace, nu vor mai avea loc la echipă. În 27 ianuarie intrăm în cantonament la Geoagiu până pe 4 – 5 februarie. Sută la sută meciurile de acasă, din returul de campionat le vom juca la Simeria, iar de antrenat ne vom antrena la Ilia, terenul nostru fiind decopertat pentru instalarea noului gazon”, a declarat Ştefan Nanu, antrenorul principal de la Cetate Deva, formaţie care va relua campionatul de pe locul 12, având acum un total de 17 puncte.
După prima întâlnire cu cei din lotul echipei CS Hunedoara, antrenorul principal Raul Spătaru a declarat: „Încă nu a venit nici un jucător nou la echipă. De plecat au plecat doar Licu şi Petrescu, ambii şi-au reziliat contractele la sfârşitul turului, aşa cum v-am informat la vremea respectivă.
Conducerea clubului se ocupă de transferuri în această perioadă. Am mai avea nevoie de trei jucători, un atacant, un mijlocaş central şi un fundaş, ca să ne completăm lotul în vederea returului. Efectuăm în aceste zile vizita medicală, după care începem antrenamentele de acomodare la efort. Căutăm şi adversari pentru jocurile de pregătire. Deocamdată am fixat un amical cu Unirea Alba Iulia şi două meciuri cu Pandurii Târgu Jiu, în funcţie şi de programul lor”, a spus tehnicianul hunedorean. Echipa CS Hunedoara porneşte cu optimism în returul de campionat, de pe locul 7, cu un total de 22 de puncte.

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura