Liderul AUR, George Simion: Suntem aici să-l dăm afară pe Cîțu!

Adriana Năstase

Ieri, Birourile permanente reunite ale Par­la­mentului nu au reușit să dea un vot pentru continuarea calendarului moțiunii de cenzură depusă vineri de USR PLUS.

Verifică semnăturile
După ce o liberalii din Senat, susținuți de UDMR, au cerut o amânare de două săptămâni, pentru verificarea semnăturilor de pe textul moțiunii, la votul din ședința Birourilor per­ma­nente nu a fost cvorum, doar 9 parlamentari pronunțându-se pentru. PSD s-a retras din ședință. Pentru cvorum este nevoie de 12 voturi.
Liderul AUR, George Simion (foto), a acuzat o încălcare a Constituției în acest caz. „Toată țara a putut să vadă votul, practic o moțiune de cen­zură pe care nu suntem lăsați să o înaintăm. PSD va ieși acum cu o moțiune diferită, doar ca să se joace de-a moțiunile. Suntem toți aici pentru a-l da afară pe Cîțu!”, a adăugat liderul AUR.
Moțiunea de cenzură a USR-PLUS și AUR a fost blocată pentru moment în Birourile Per­manente ale Parlamentului. PNL a cerut o amânare de două săptămâni, fiind susținut de UDMR, însă la vot nu a fost cvorum, doar 9 par­lamentari pronunțându-se pentru. PSD s-a re­tras din ședință. Ulterior și liberalii au plecat ast­fel încât nu s-a putut stabili calendarul moțiunii.
Președintele Senatului, Anca Dragu, a convocat o nouă ședință a BP-urilor pentru astăzi la ora 11.00. Pe ordinea de zi se află un singur punct: moțiunea de cenzură.

O nouă încercare
Moțiunea de cenzură depusă de USR PLUS și AUR nu poate fi prezentată în Parlament și nici votată până la stabilirea calendarului de către conducerea Parlamentului. În ultimele trei ședințe ale Birourilor Permanente Reunite ale Camerei Deputaților și Senatului, nu a fost cvorum pentru a se stabili ziua și ora pentru pre­zentare, dezbatere și vot, iar o a patra ședință a fost convocată, spun surse parlamentare, pentru astăzi, la ora 11.00.
Preşedintele Camerei Deputaţilor, Ludovic Orban, a declarat ieri că va convoca o nouă şedinţă a Birourilor permanente reunite în care să fie prezentată moţiunea de cenzură, adău­gând că reuniunea va avea loc „la o oră potri­vită”, astfel încât să fie cvorum şi să poată fi de­rulate procedurile legale şi constituţionale.
„În calitate de preşedinte al Camerei De­pu­taţilor care are obligaţia de a prezenta moţiu­nea de cenzură în Birourile permanente reunite şi de a comunica guvernului, voi mai convoca o reu­niune a Birourilor permanente reunite, după care voi comunica Guvernului, indiferent dacă va fi sau nu cvorum. Mă voi consulta cu colegii din Birurile permanente pentru a convoca la o oră potrivită, astfel încât să putem să avem cvorum şi să putem derula procedurile consti­tuţionale şi legale”, a spus Orban, la Palatul Parlamentului.
El a menţionat că Birourile permanente reu­nite vor decide data la care va fi citită moţiunea de cenzură în plenul reunit al Camerei Depu­taţilor şi Senatului.
„Conform regulamentului, moţiunea trebuie citită în termen de cinci zile de la depunera ei, conform Constituţiei, evident că am obligaţia să informez guvernul, dar conform regulamentului şedinţelor comune se prevede clar în articolul 94 că am şi obligaţia de a prezenta Birourilor reunite moţiunea de cenzură şi ulterior să informez guvernul. Dacă nu se întrunesc sta­tutar Birourile permanente reunite pentru a pre­zenta moţiunea şi a stabili calendarul moţiunii, voi informa guvernul (…)”, a afirmat Orban.

Mesagerul Hunedorean

Recent Posts

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Vorbesc gurile rele că un personaj din zo­nă a fost nevoit să îm­prumute niște bani…

6 ore ago

Bulina albă

Florin Maxim, antrenorul Corvinul Hunedoara Pentru că jucătorii lui sunt pe primul loc în campionat,…

6 ore ago

Bulina neagră

V.I., din municipiul Brad Pentru că a fost trimis în judecată pentru infracțiunea de lovire…

6 ore ago

Mamă, fiu și fiică – terorizați de capul familiei

Procurorii au cerut pentru victime emiterea de urgență a unui ordin de protecție în urma…

6 ore ago

Ordine de protecție emise pentru violență în familie

Poliția municipiului Hunedoara a fost sesizată prin SNUAU 112, în data de 14 decembrie a.c.,…

6 ore ago