Violenţele din Piaţa Victoriei au fost rodul unei campanii de instigare şi de dezinformare
Susţin fără echivoc dreptul oricărui cetăţean de a protesta şi de a se exprima liber. Este un drept câştigat de români în decembrie 1989, un drept garantat de Constituţia României. Din păcate, protestul din 10 august a fost confiscat politic şi transformat într-o manifestaţie violentă, în urma căreia au avut de suferit sute de persoane. Din punctul meu de vedere, actele de violenţă din Piaţa Victoriei au fost rodul unei campanii de instigare şi dezinformare din partea PNL şi USR, o campanie care a avut loc în zilele premergătoare mitingului. Mai mult, faptul că liderii partidelor aflate în opoziţie continuă să se folosească de violenţele care au deturnat acest protest încercând să manipuleze cetăţenii prin teme false de dezbatere denotă disperarea acestora de a rămâne în atenţia opiniei publice. Asta în lipsa unor propuneri sau proiecte legislative care să le justifice activitatea în Parlamentul României.
Pledez pentru respectarea legii
Din păcate, consecinţele protestului din 10 august susţinut şi încurajat de partidele de opoziţie a însemnat spitalizarea a zeci de persoane. De asemenea, violenţa împotriva jandarmilor şi actele de huliganism nu pot fi acceptate în nici o societate. Este condamnabil faptul că anumiţi lideri politici continuă să propage în spaţiul public mesaje care manipulează şi incită la ură. Cred că s-au depăşit anumite graniţe în ceea ce priveşte discursul public, fiind necesară o mai mare responsabilitate din partea celor care fac astfel de declaraţii. Trebuie să înţelegem că protestul este o formă de exprimare şi atât timp cât acest mod de exprimare are loc paşnic, el reflectă dreptul la opinie al oricărei persoane care ţine cont de prevederile legale. Tocmai de aceea pledez pentru respectarea legii şi îmi exprim speranţa că şi de această dată marea majoritate a românilor nu se va lăsa influenţată de îndemnuri şi incitări la ură şi la violenţă.
Marius Surgent, deputat ALDE Hunedoara
Vorbesc cârcotașii că e iubire mare într-o instituție, unde un angajat a pus ochii pe…
Dr. ing. Artur Găman, directorul general al Insemex Petroşani Pentru că institutul pe care îl…
C.V., din municipiul Deva Pentru că este acuzat de săvârșirea infracțiunii de tentativă de omor.
Deva Gold, societatea care a inițiat proiectul de exploatare a zăcămintelor de aur și argint…
România trebuie să aibă populația pregătită atât pentru situații de criză, cât și pentru susținerea…
Mai mult de 70 de pensionari au fost lăsați fără pensie de un poștaș hunedorean.…
View Comments
Povesti.
Romanii sunt revoltati pentru ca nu se pot impaca cu ideea de a fi condusi de condamnati. Dati-l la o parte pe Dragnea daca vreti liniste. In rest, astfel de abordari sunt scuze si dezinformari cu care nu reusiti sa prostiti oamenii.
Sa-i spuna cineva suinului ,cu mot in chelie si costumat ,ca noi,oamenii,mai si gandim cu creierele noastre.Nu avem nevoie de cineva sa ne arate ca actuala adunatura de la putere,psd si alde(rahatei)sunt niste nemernici si trebuie huiduiti oriunde se arata....de fapt ce poate sa scream din el un om cu asa fata si asa nume....microbi care trebuie exterminati.....vine ea si vremea aia..