Primele clasate în cele două serii ale Ligii a V-a Hunedoara, Cetate Răchitova şi Silva Miracol Hărău, au fost învinse surprinzător în etapa din weekend. Lidera din seria 1, Cetate Răchitova, a fost spulberată, în deplasare, de ocupanta locului şapte, AS Hercules Lupeni, scor 3-0, şi mai are doar cinci puncte avans faţă de următoarea clasată, CS Ghelari, formaţie cu un meci mai puţin disputat. Trebuie precizat că este al doilea eşec suferit în retur de trupa din Răchitova, după ce pe parcursul turului, fusese neînvinsă. „Şefa” din seria 2, Silva Miracol Hărău, a pierdut, scor 0-1, meciul din deplasare cu Mureşul Brănişca (locul 8) şi a suferit astfel primul eşec din actualul sezon competiţional. În urma acestui prim pas greşit, formaţia din Hărău are doar patru puncte în plus faţă de ocupanta locului doi, Sprint Luncoiu de Jos.
Întrucât degajările de fum sunt foarte mari, a fost anunțată Garda de Mediu. Din primele…
E curățenia de primăvară sau epurare? O întrebare care îi macină pe membrii unei organizații…
Paul Șerban din Aninoasa, tânăr artist care s-a făcut remarcat la nivel național cu creațiile…
Emanuil M., din Lupeni Pentru că este judecat pentru trei infracțiuni de furt calificat în…
Miercuri, în Stațiunea Geoagiu Băi, miercuri, 22 aprilie 2026, va avea loc ceremonia oficială de…
Magdalena Șerban Energia verde este soluția pe care unii primari o vor implementată în comunele…