Categories: Sport

Lidera la plimbare, Jiul la recuperare

Ciprian Marinuţ

FC Hunedoara, prima clasată în ierarhia seriei C5, are un meci simplu, acasă, cu FCM Turda, şi îşi poate consolida poziţia printr-o nouă victorie. În schimb, problemele interne de la Jiul par să se agraveze înaintea meciului cu Sănătatea, iar unii dintre jucători au ameninţat că nu se vor prezenta la meciul de la Cluj, din cauza restanţelor financiare.

Un nou succes, prima revanşă

Trupa antrenată de Marius Opric este favorita certă a întâlnirii cu FCM Turda, programată, azi, de la ora 17.00, pe Stadionul „Michael Klein”.  Negru-albaştrii sunt singurii cu punctaj perfect înaintea rundei a V-a, fiind lideri ai clasamentului, în vreme ce adversarii au o singură victorie, două remize şi un eşec, ocupând locul opt. Dincolo de cifre şi clasament, şi calitatea jocului etalat de cele două formaţii în actualul sezon ar trebui să le permită hunedorenilor să câştige lejer. Un nou succes ar echivala cu consolidarea poziţiei de lider şi ar aduce şi o revanşă târzie, deoarece FCM Turda este urmaşa grupării Unirea Floreşti, care a eliminat FC Hunedoara acum trei ani la barajul de promovare în Liga a III-a.

„Bolnavi” la întâlnirea cu Sănătatea

Mai mulţi jucători ai Jiului au lăsat să se înţeleagă că nu se vor prezenta la meciul din deplasare cu Sănătatea Cluj, din cauza restanţelor financiare pe care clubul le are faţă de ei.
Hotoboc, Drida, Mircea Gheorghe, Kalai, Drăghici, Copil ar putea să nu facă deplasarea la meciul de azi, conform unor surse din cadrul clubului, care susţin că jucătorii sunt supăraţi din cauză că nu şi-au mai luat banii de luni bune. De altfel, cinci dintre ei au depus memorii pentru a deveni liberi de contract, iar Dumitru Copil şi Adrian Drida nu au mai venit la antrenamente.
Rezultatele slabe din primele patru etape şi pretenţiile jucătorilor l-au înfuriat pe Alin Simota, patronul Jiului, care a răbufnit la adresa sportivilor experimentaţi. „N-au nici o treabă cu fotbalul. Bani, bani şi bani, atât vor. Sunt o echipă de reşapaţi, în frunte cu Kalai, Istinie, Mircea Gheorghe, Apetrei sau Drida, iar pe Bâlbă ăsta, deja îl dor şalele şi nu joacă. M-am săturat de impotenţii ăştia până peste cap. Bag bani în fotbal de 12 ani şi uitaţi rezultatele şi atitudinea. Nişte nesimţiţi”, a tunat Alin Simota.
Rămâne de văzut cât de „sănătoasă“ va fi pentru Jiul întâlnirea cu Sănătatea de la Cluj.

MesagerulHunedorean

Recent Posts

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Vorbesc cârcotașii că o duduie mutată de pe o funcție de con­ducere de la o…

16 ore ago

Bulina albă

Ana-Maria Chirițoiu, absolventă a Colegiului Național „Iancu de Hunedoara” din municipiul Hunedoara, Pentru că a…

16 ore ago

Bulina neagră

V.B., din municipiul Deva Pentru că a fost depistat în libertate, după ce pe numele…

16 ore ago

Dezvoltare personală prin teatru pentru membrii Consiliului Copiilor Deveni

 • Atelier organizat în cadrul inițiativei UNICEF „Localități Prietene ale Copiilor” Membrii Consiliului Copiilor Deveni…

16 ore ago

Incendiatorul maşinii fostului primar al Vulcanului cere să fie reabilitat

Bărbatul a arătat judecătorilor că, după ce a fost eliberat din închisoare, și-a câștigat existența…

16 ore ago

Aparat de top pentru scanare DEXA, la Spitalul Municipal „Dr. Alexandru Simionescu” Hunedoara

Magdalena Șerban Scanarea DEXA (osteodensi­to­me­tria) este „standardul de aur” pentru diagnosticarea osteoporozei și eva­luarea densității…

16 ore ago