Actualitate

Licitaţie pentru reabilitarea termică a blocurilor din Hunedoara

Sorina Popa

Primăria municipiului Hunedoara a declanşat procedura de licitaţie în vederea stabilirii firmei ce va realiza proiectul tehnic de reabilitare termică a tuturor blocurilor din localitate.

“Ştiu că suntem singurii din ţară care avem în plan să realizăm un proiect pentru reabilitarea termică a tuturor blocurilor din municipiu, adică 522 de imobile. Vom efectua o analiză clară pentru fiecare clădire, astfel încât să cunoaştem exact de câţi bani avem nevoie pentru lucrările de reabilitare termică”, a declarat ieri, într-o conferinţă de presă, Ovidiu Hada, primarul municipiului Hunedoara.

Primarul Ovidiu Hada susţine că există mai multe variante de reabilitare a blocurilor din oraş. Edilii Hunedoarei şi-au propus ca în a doua parte a acestui an să se înceapă munca la proiectul tehnic. Edilul şef a mai declarat că asociaţiile de proprietari care nu pot asigura, într-un timp scurt, suma de bani necesară pentru reabilitarea termică a blocurilor, în cadrul acestui program naţional, vor putea fi ajutate financiar.

Reamintim că pentru reabilitarea termică a blocurilor, guvernul asigură 50 la sută din suma necesară, consiliul local 30 la sută, iar asociaţiile de proprietari 20 la sută.

2 comentarii la „Licitaţie pentru reabilitarea termică a blocurilor din Hunedoara

  • Mai anlfabetule , de unde vei putea tu sa dai mii si mii de miliarde pentru tot felul de proiecte megalomanice ? Totul e o mare abureala , praf in ochii oamenilor … De fapt vrei sa mai vari niste bani in buzunarul unor firme prietene de proiectare . Pentru ca surse de finantare efectiva nu vei avea ! Asa ca lasa-ne nu ne mai aburii , ca oricum nu mai crede nimeni ….Sumele la care ai facut referire doar la proiectul de apa si canalizare ar putea fi acoperite din bugetul local in vreo 25 ani , cu conditia sa nu mai faci nimic altceva … Cat despre fondurile europene , te-as intreba ceva : ai accesat pina acum , in 2 ani de mandat , macar 1 cent ? Da , e grea matematica cand ai avut doar 5 pe linie … Vai de capul tau ! Sau , de fapt , vai de capul nostru !!!!!!!!

  • asta e ceva imposibil, de unde atatia bani, astia indiferent de culoarea politica ne mint cu nerusinare

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura