ActualitateFlash

Liceul „Traian“, salvat de la închidere

Nicoleta Popa

După întâlnirea de ieri, dintre inspectorul şcolar general, Alexandru Lăutaru, şi reprezentanţii Ministerului Educaţiei, Liceul Teoretic „Traian” nu se va închide. Acesta va funcţiona ca şi până acum, ca personalitate juridică, iar elevii şi dascălii nu vor mai fi nevoiţi să se mute de la 1 septembrie, într-o altă clădire.
Cine a pus umărul
Cei care au făcut în aşa fel încât Liceul „Traian“ să funcţioneze în continuare sunt Oana Badea, secretar de stat în Ministerul Educaţiei, responsabil în învăţământul preuniversitar, Ioan Păunică, director general în Ministerul Educaţiei, Tiberiu Iacob Ridzi, preşedintele filialei judeţene a PDL şi Alexandru Lăutaru, şeful Inspectoratului Şcolar Judeţean Hunedoara.
„S-a făcut în aşa fel, încât să se eficientizeze activitatea din liceu şi să se poată finanţa aproximativ 100 la sută. Înainte, dacă nu se lua măsura comasării, Liceul „Traian” se putea finanţa singur doar 60 la sută, dar în urma discuţiilor avute la Bucureşti, s-au luat decizii, astfel încât să se asigure finanţarea în totalitate”, a declarat inspectorul şcolar general Alexandru Lăutaru.
„Am pus umărul ca Liceul „Traian” să funcţioneze în continuare. Consider că e normal ca elevii să fie puşi în centrul atenţiei, şi nu alte interese”, a precizat Tiberiu Iacob Ridzi, liderul PDL Hunedoara.
Elevii nu s-au dat bătuţi
Potrivit măsurilor de reorganizare a reţelei şcolare din judeţul nostru, Liceul Teoretic „Traian” trebuia să se comaseze cu Liceul Pedagogic „Sabin Drăgoi”. Elevii de la „Traian” nu s-au dat bătuţi, ei chiar au protestat împotriva acestei măsuri, susţinând că liceul unde învaţă este unul cu tradiţie în Deva. În plus, părinţii lor au depus un memoriu la Inspectoratul Şcolar, prin care îşi manifestau nemulţumirea faţă de această decizie. Memoriul a ajuns ieri pe masa Ministerului Educaţiei, iar în urma unor lungi discuţii, s-a luat măsura salvatoare atât pentru elevi, cât şi pentru dascăli.

22 de comentarii la „Liceul „Traian“, salvat de la închidere

  • Ma intreb daca era un liceu unde nu studiau copiii oamenilor ce au influienta si ar fi fost un liceu oarecare ce s-ar fi intamplat? Liceul Traian nu mai are demult performanta. ce produce pentru comunitatea Devei? Someri. sau absolventii pleaca in alte centre fara a se mai intoarece. Numarul profesorilor este mare iar calitatea lor a inceput sa fie tot mai slaba, ca sa isi faca normele se recurge la optionale. Dupa ora 12 sunt putine lasele care se mai afla in scoala. Din nou o masura populista.

  • Deci cine o scris mai sus ar fi bine sa taca sa nu mai comenteze aiurea..cei ce comenteaza de ce se intamlpa in liceul traian este clar ca e o persoana cu viitorul in punga si punga e sparta asa ca rog liniste in grajd!
    Nu mai faceti comentarii aiurea…nu va mai obositi ca nimeni nu va baga in seama!

    Sal

  • Teodor nu te supara… dar ce liceu mai da performanta?…daca analizezi bine nici Decebal-ul nu mai e ce era… si asta mi-au spus-o oameni care au trecut prin acel liceu si ii vad noile generatii… Problema profesorilor nu ar trebui sa aiba treaba cu elevii. Profesorii materiilor de baza… Matematica, Lb. Romana, Fizica, Chimie, Engleza, Franceza, Informatica nu sunt multi si pot sa spun ca isi fac cu adevarat treaba. Am facut 2 ani la C.T. Transilvania, dupa care m-am mutat la Traian si am ramas uimit cat de in urma am fost cu materia, dar datorita profesorilor buni la aceste materii de baza am reusit sa recuperez 2 ani de materie intr-un singur an… Reforma in sistem nu trebuie inceputa de la elevi, ci de la modul de predare, si volumul materiei.

  • scuzati greselile…da nu ma pot abtine cand vad atata prostie!

  • Nu mai injurati mah… vorbiti civilizati ca nu rezolvati nimic daca injurati si jigniti in toate partile…

  • Dak chiar este adevarat ar fi o minune:X:X:X…nu vream sa ne mutam la Peda..suntem mai buni ca ei si nu meritam sa fim trimisi akolo cu „forta”.Traian la putere:)

  • bah nemancatule..vezi cum vb ca te iau la 11 metri….chiar daca nu se face scoala in traian ii totusi printre cele mai bune licee din deva asa ca ciocu mic….acuma ti ciuda ca ai terminat seralu de chimie sau…?te dreq de fraier

  • pai sincer era prea de tot sa ne mute(nush de unde dreq le-a venit ideea asta atat de proasta) :)) …oricum victorie! 😉

  • In primul rand vreau sa mentionez (pt cei ce comenteaza fara sa stie despre ce e vba)…k „Traian”,spre deosebire de „Decebal” nu e un liceu unde studiaza „copii ai oamenilor cu influenta”…si ca ce s’a realizat acum,e doar ceea ce ne doream noi,ceea ce trebuia facut pana la urma,si este meritul nostru…nu ai inghetat sau ragusit in frig pentru a se ajunge aici,asa k nu te mai baga…
    De altfel…sa nu mai vorbim de performantele in diferitele domenii, kre s’au obtinut aici,pt k nu mi’ar ajunge spatiul…
    Hai taceti si lasati’ne sa ne bucuram de VICTORIEE!
    Multumesc celor ce au fost alaturi de noi,si ne’au ajutat!:)

  • Sunt curios cati profesori de calitate vor ramane in continuare la un liceu cu 500 de elevi cand va intra finantarea/elev si isi vor lua salariile mult diminuate, probabil acei suplinitori care s-au agitat si au reusit sa manipuleze elevii, dupa ce scolile vor fi descentralizate si vor trece in subordinea primariilor situatia se va schimba

  • In caz ca nu ai citit bine stirea… exact despre asta era vorba… cu finantarea/elev nu se puteau asigura decat 60% din fondurile de care era nevoie… iar dupa interventia ministerului se va asigura intreaga suma de care este nevoie…

  • Bai Tudore, care e problema ta? Te simti atat de singur incat doresti sa te afirmi cu orice pret?Nu observi oare ca noi toti de aici, inafara de tine, sustinem ideea salvarii liceului? Impreuna am reusit! Invidiosii ca tine nu au ce comenta , ar trebui sa iti inghiti vorbele! Nu sunt oameni de influenta in Traian, sunt oameni normali care au avut un tel comun : acela de a reusi sa salveze liceul, sau macar de a`i salva numele.Pentru ca te informez, daca nu stiai, ca este al doilea liceu din municipiul Deva si al treilea din judetul Hunedoara.Calitate, nu ceea c spui tu!Profesorii sunt unii minunati, care stiu sa isi faca treaba, nu trebuie sa ne tina la scoala 9 ore pe zi ca sa ne bage in cap o lectie.Daca esti frustrat, exprima`te in alta parte, unde parerile tale sa isi aiba rostul.

  • Si app : nu s`a folosit manipularea ! De ce nu incerci sa vezi adevarul? Si anume ca s`a vrut cu adevarat ceva , iar datorita faptului ca am fost uniti, am reusit! Esti penibil!!!

  • ma bucur f mult ca traianul nu se va inchide! am terminat anul trecut acolo si pot sa spun ca in traian sunt profesori f buni, care stiu sa te invete atat materia lor cat si cele mai importante lectii… lectiile de viata! voi ramane pentru totdeauna o „traianista” convinsa si sustin din tot sufletul atat profii cat si elevii din traian in miscarile lor!
    HAI TRAIAN!!!

  • Just 4 words : ” We are the CHAMPIONS..!!”
    That it`s all ..!!

  • Ma bucur ca nu se desfiinteaza Traianul, doar ca sa fie la Peda mai multi elevi (vezi Regina Maria). Nu inteleg de ce va tot legati de Decebal : suferiti de un sindrom de inferioritate, se pare… La Decebal se face carte, nu se poate chiuli ca la Traian, asta e adevarul. Nu calitatea dascalilor e mai buna ci a elevilor care sunt mult mai buni fata de Traian : se vede in fiecare an la bac, la facultate… Asta e… Si la Traian sunt elevi buni, dar mult mai putini fata de Decebal Sorry, asta e adevarul

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura