Categories: Fara bascalie

Libertate vs. Egalitate

M-am întrebat ce-i poate determina pe oameni să accepte iniţiative de un populism devastator, în pofida tuturor semnalelor serioase, care spun că am putea să ne cufundăm într-o eroare greu corijabilă. Mă refer la parlamentul unicameral, la care s-a ajuns prin votul „românilor”. Nu contează câţi, nu contează cum au fost ei informaţi sau dezinformaţi sau că s-a mers pur şi simplu pe ideea (speculată la maximum, cu abilitate) că parlamentul şi politicienii sunt impopulari şi atunci trebuie daţi jos.
Există resorturi intime semnificative, care declanşează reacţiile de negare totală a sistemului. Am câştigat libertatea în 1989, inclusiv prin transformarea Marii Adunări Naţionale ceauşiste (un fel de parlament unicameral) în Parlament autentic, similar cu structurile româneşti pre-comuniste şi cu cele din alte ţări cu tradiţie democratică şi populaţie asemănătoare sau mai mare. Acum, dăm un pas înapoi, dirijând eficient ura naţiei spre parlamentari.
Au, categoric, păcatele lor. Dar în forma actuală, Parlamentul garantează democraţia şi nu este nici mai popular, nici mai impopular decât prin alte ţări europene. Cu toate astea, nivelul scăzut de trai al ţării este cel care o expune reacţiilor populiste de tip peronist.
Sistemul dual egalitate-libertate funcţionează mulţumitor în vremuri normale, când omul, trăind bine, nu este prea interesat de politică. Atunci, libertatea este bună şi inegalitatea nu deranjează. „Are ăla Jeep, nu-i nimic, am şi eu o maşină onorabilă, cu care pot merge unde vreau, că am bani la un nivel rezonabil”, aşa se gândeşte în vremuri de prosperitate. Este maniera prin care capitalismul a evitat previziunile marxiste, care spuneau că ţările dezvoltate vor fi primele care vor trece la comunism.
Pe vreme de criză, inegalităţile (mai ales cele exacerbate, ca în România – încă un aspect care ne leagă de America de Sud) devin amorsă de profundă nemulţumire socială. Ce-mi pasă mie de libertate, dacă nu am slujbă, nu am bani, nu-mi pot ţine copiii la şcoală, în timp ce uite, cutare sau cutare poate? Ce contează cei care spun că ura excesivă împotriva parlamentului, văzut ca ţap ispăşitor, ar putea avea ca efect apariţia unui deficit de democraţie şi deci, de libertate? Libertate să ce? Pauperizat, cât poţi fii de liber?
Pentru din ce în ce mai mulţi români (sic!), criza devine cronică şi nu reuşesc s-o depăşească. Frustrările, răbufnirile de nemulţumire şi disperare se înmulţesc. Cu puţină abilitate, ele pot fi dirijate spre ţinte false. Ungurii, parlamentul unicameral sau regionalizarea pot fi asemenea ţinte. Cred că nu sunt priorităţi ale momentului. Ungurii sunt o temă clasică, parlamentul unicameral a fost un vehicul politico-ideatic, iar o regionalizare în vremuri din astea ar fi ca împărţirea unei case moştenite, în timp ce casa arde.
Aştept şi opiniile dvs.

MesagerulHunedorean

View Comments

  • Tin sa precizez, de la inceput, ca am votat, la referendum, pentru parlament bicameral si reducerea numarului de parlamentari.

    Am sa fiu avocatul diavolului si am sa aduc citeva argumente in favoarea unicameralismului, altele decit cele din literatura de specialitate:
    - consiliile locale si consiliile judetene functioneaza dupa principiul unicameralismului si nu am auzit pe nimeni sa se plinga de deficit de democratie, lipsa de libertate, eventual totalitarism al conducatorilor acestor institutii (un fel de presedinti mai mici)
    - tarile in care functioneaza unicameralismul sint printre cele mai putin corupte, vezi tarile nordice, baltice, Noua Zeelanda ( :) - am spus, sint avocatul diavolului)
    - actualul parlament nu garanteaza nici democratia, nici libertatile cetatenesti (a se vedea legile emise si multimea proceselor cistigate la CEDO contra Statului Roman)
    - parlamentul, in forma actuala, nu isi exercita atributiile constitutionale. Daca si le-ar respecta, ar interzice guvernului sa mai emita ordonante!

    Inca ceva: la populatia actuala a Romaniei, conform formulei, numarul parlamentarilor ar trebui sa fie maxim 280.

  • Foarte adevarat! Doar ca este vorba de tari care nu au experimentat sisteme totalitare. Ceea ce mi se pare ingrijorator este contextul in care ar avea loc o asemenea schimbare, fara informare, in stilul nostru heirupist, cu o populatie care ar vota orice, inclusiv desfiintarea parlamentului.

  • ceea ce dvs nu luati in considerare este si ca avem vot uninominal si din aceasta perspectiva partidele ar trebui sa-si trimita in parlament personalitatiile macar credibile daca nu geniale in politica si morala, problema este ca nu avem partide politice, avem GASTI de interese putin preocupate de ideologie sau deontologice si in schimb orice limbric ajuns in parlament devine prepotent, un totalitar care are impresia ca este acolo pentru ca este baiat sau fata misto si i se cuvine absolut totul...vezi stenogramele lui Catalin Voicu, ca sa nu vorbim de altele cazuri evidente de coruptie si daca am avea partide si partidele si-ar trimite in parlament pe cine trebuie un parlament unicameral ar fi suficient, dar si la situatia actuala in care suntem ma gindesc ca este suficienta o singura camera a parlamentului ce sens au sase sute de alesi impotenti in ale legilor sau 280, evidenta economia de salarii ar fi de 320 salarii mai putine...asta ca justificare populista...

  • Acum, ce sa spun...sunt argumente pro si contra, dar sa stiti ca cheltuielile cu parlamentarii sunt infime, 80% din bani ii consuma intretinerea Palatului Parlamentului, care ori adaposteste un parlamentar, ori 280, ori 5000 tot atata costa. In plus, Presedintia a are un buget mai mare decat intreg Senatul.
    Stenograme? Realitatea este ca cu atat de multa manipulare, nu exista garantia corectitudinii. Personal, inclin sa cred ca suntem permanent victimele unor manipulari facute cu mai mult sau mai putin talent. Vezi invazia rusa in Georgia, vezi stirea cu Tahiti preluata de pe trombon.ro.
    La noi presedintia a fost intotdeauna mult prea persoanlizata, as prefera un presedinte ales de parlament. Daca nu-s bune doua camere, daca 280 pot avea derapaje, atunci n-o sa-mi cereti sa am incredere in despoti luminati, indiferent cum se numesc ei, Iliescu, Constantinescu si cu atat mai putin Basescu.

  • Intentionat nu am facut referire la tari precum China, Iran sau Irak, care au experimentat/experimenteaza sisteme totalitare.

    Pe de alta parte, putem spune ca asistam in Romania la un totalitarism al clasei politice. In locul unui partid totalitar exista mai multe partide care formeaza o clasa politica totalitara. Hai sa vedem asemanarile intre partidul totalitar dinainte de '89 si actuala clasa politica totalitara: campanii electorale mincinoase, voturi cumparate, directori numiti in functie de apartenenta si nu de competente, avantaje doar pentru cei din interiorul sistemului etc.

    Intr-o democratie un grup de cetateni care are nevoi cauta pe cineva sa le rezolve. Un ONG daca este vorba de asistenta sociala - spre exemplu, sau un partid politic daca este nevoie de sprijin la nivel legislativ. (Nu vorbim ca in Romania mare parte din ONG-uri sint politizate!) In Romania partidele politice propun un discurs public (ne ofera informatie) ce face referire la grupuri de cetateni dar, in realitate, rezolva doar problemele grupului de interese din interiorul partidului. La ce ne ajuta ca sintem informati?

    Singurul partid care reprezinta, de la Revolutie incoace, interesele unui grup de cetateni si le si rezolva (fara a spune ca nu exista si acolo grupuri de interese) este UDMR.

    Doar ca UDMR nu este partid politic!

  • evident ca am opta pentru un presedinte ales de un parlament unicameral, un presedinte care ar fi constient ca nu este Tatal Ceresc ci doar un arbitru intr-o partida de exceptie cu un scor corect intr-un timp limitat de patru ani, evident ca sediile institutiilor se pot schimba si Casa Poporului va ramine pe veci poate ca un blestem pe capul nostru, gindindu-ne la costurile de intretinere...de multe ori ma intreb cine pe cine manipuleaza in tara noastra!!!si marele discomfort este ca nu avem civismul necesar sa-i trimitem pe manipulatori la dracu pentru ca prea adesea felia de piine depinde de acestia si de marea noastra lasitate si ipocrizie personala...spuneti libertate versus egalitate, pai noi in esenta nu suntem liberi, o tara care a permis ca pentru 11 ani sa-l aiba in frunte pe Iliescu nu este o tara libera, o tara care dintre lichele l-a ales pentru 10 ani pe Basescu nu este o tara libera...si un popor care ride de-a-mprostul cind cineva gindeste divers sau contratendentei de masa nu este un popor liber...

  • Domnule Gruian, permiteţi-mi să vă întreb de ce trebuie să folosiţi "versus" în loc de "împotrivă" ? Dacă fondul discuţiei este foarte bun de ce să nu fie şi forma ? Eu personal cred, şi am spus-o şi în anul 2004 că atribuţiile celor două camere trebuie diferenţiate în totalitate. Deasemenea cred că ar fi oportună republica parlamentară pentru că prezentul românesc trebuie să se debaraseze de modelul autoritar consacrat deja din timpul lui Carol I, valabil pentru acea epocă. Să spunem clar că trebuie să susţinem modele democratice ale prezentului. Ideile mele nu sunt nici favorabile nici defavorabile vreunei personalităţi politice sau vreunui partid politic. Noi trebuie să discutăm la nivelul principiilor pentru viitorul ţării noastre. În anul 2004 propuneam tot republica parlamentară şi Grupul Minorităţilor Naţionale nu a respins-o dar ea nu a fost acceptată în Comisia Parlamentară de revizuire a Constituţiei.

  • Domnule Firczak, folosesc versus din ratiuni stilistice. Are si jurnalismul "fitele" sale, chiar daca o luam strict in sens ludic. Sau jucaus, daca preferati. In rest, observatiile sunt pertinente, cu cat mai multe opinii constructive, cu atat mai bine. Si inca un lucru - nu fiecare idee pe care o exprim este neaparat pentru a declansa o polemica. Dar ne caracterizeaza tonul civilizat si asta e extraordinar.

  • Rămân la convingerea că folosirea excesivă şi nepotrivită a englezismelor face rău chiar şi stilistic limbii române. Nici eu nu vreau polemică de dragul polemicii. Limba română ar trebui apărată şi jurnaliştii, prin forţa împrejurărilor, ar trebui să o facă primii.

Share
Published by
MesagerulHunedorean

Recent Posts

Primarul Hunedoarei, Dan Bobouțanu: Hunedoara pe mâini bune!

Dan Bobouțanu și-a depus ieri candidatura pentru un nou mandat de primar al municipiului Hunedoara.…

o zi ago

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Vorbesc cârcotașii că o duduie de la o pri­mărie continuă să facă afaceri pe banii…

o zi ago