Actualitate

Liberalii vorbesc, când, de fapt, ar trebui să tacă

02 Radu-BarbDefilând pe scena Teatrului de Artă Deva sub bagheta lui Vasile Blaga, omul de casă al fostului preşedinte Traian Băsescu, nou-vopsiţii liberali s-au chinuit din răsputeri să păcălească electoratul din judeţul Hunedoara.

Cu Tiberiu Balint şi Mircea Moloţ ascunşi după cortină şi cu Mariana Câmpeanu expediată undeva în fundul sălii, noii lideri ai noului PNL, scoşi în faţă de partid, nu sunt altceva decât un amestec de politicieni vopsiţi în culori liberale, gen Dorin Gligor de la PDL, Carmen Hărău de la PSD sau Adrian David de la UNPR.
Şi toţi laolaltă, prin discursurile ţinute pe scenă, au încercat să-i facă pe hunedoreni să uite ce a însemnat „liberalismul” pentru judeţul Hunedoara.
Aşa se face că nici unul dintre cei care au vorbit în lumina reflectoarelor nu a avut curajul să le povestească hunedorenilor despre jaful sistematic la care fostul preşedinte Mircea Moloţ şi acoliţii săi au supus acest judeţ. Este vorba despre un jaf de milioane de euro din buzunarele hunedorenilor, bani care au fost dirijaţi în conturile unor aşa-zişi politicieni de dreapta, ceea ce a generat un dezastru cuprins în sute de pagini de dosare penale aflate pe rolul DNA Alba Iulia.
Nici un cuvânt despre faptul că Alin Simota, mâna dreaptă a lui Mircea Moloţ în Valea Jiului, este dat în urmărire internaţională după ce a fugit de instanţa de judecată. Nimic despre Dan Radu Ruşanu, a cărui avere depăşeşte 60 de milioane de euro şi care acum este judecat pentru fapte de corupţie.
Sigur, ar fi fost interesant dacă senatorul Mariana Câmpeanu ar fi fost chemată din sală şi invitată pe scenă pentru a le vorbi hunedorenilor despre activitatea ei în slujba celor care au votat-o în urmă cu trei ani. Dar, cum activitatea dânsei a fost un mare zero, probabil nu s-au mai sinchisit să o deranjeze.
Acestea sunt lucrurile cu adevărat importante despre care „noii liberali” ar fi trebuit să le vorbească hunedorenilor înainte de a le mai cere votul. Şi, ca un gest de extremă apreciere faţă de locuitorii acestui judeţ, ar fi de apreciat dacă şi-ar cere scuze pentru modul în care, alături de ex-preşedintele Mircea Moloţ, şi-au bătut joc de tot ceea ce reprezintă Hunedoara.
Radu Barb, secretar executiv al PSD Hunedoara

6 comentarii la „Liberalii vorbesc, când, de fapt, ar trebui să tacă

  • Da, foarte bune şi la obiect observaţiile pesediştilor. Felicitări!

  • Pai mai PSD, hai sa vedem ce facura sfintii vostrii.
    1. Va mai mandriti cu familiile Rudeanu si cuscru’ (primul) Mischie, sau Rica Serafinceanu ???
    2. Va place cum arata tara dupa Ponta ?? (voi reveni oricum cu actualitati dupa condamnare, auzi 2 primi condamnati).
    3. Doara nu-mi spuneti ca Iliescu o fi fost mai bun ca Basescu ?!?! Apropos la mineriade erau in aceeasi barca (Ilici io’ chemat Baselu io’ dus).
    4. Care senator PSD a obtinut mai multi bani pentru Hunedoara fata de Dan Rusanu ?? (nu fiti chitre).
    5.Carmen se pare ca a cautat ceva mai puternic, ceea ce voi nu erati si nu sunteti.
    6.Molot, bun rau cum era a insemnat ceva in PNL, de PSD Hunedoara nu am auzit la Bucuresti.
    7.In tara Hategului ati pus un primar comunal, care in afara de a angaja o turma de PSDiste in frunte cu nevasta la un Hidroserv muribund, ce a facut asa grozav ?? (Omul locului).
    8.Ultimul mandat al lui Molot vi se datoreaza. Iar la debarcarea lui Crin, Molot a pus umarul din plin pentru voi (numai ca istoria se razbuna, aveti si voi rabdare ca va vine randul).
    9. Ce a facut PSD pentru voturile vesnice ale Vaii jiului ??? NIMIC
    10. Ce a facut PSD pentru Sistemul Energetic ?? PRIMISIUNI = PRAF si PULBERE
    Nimic nu scuza faptele penale ale nimanui, dar nu PSD ul este cel care ar avea caderea sa ridice primul piatra si sa dea.
    A, dar voi sunteti agnostici si, cine a vazut vreodata onoare la PSD ?

  • nu mai vorbim despre relatiile amoroase din PNL, ce imagine frumoasa are acest partid cu unii membrii, si ce vor spune in campania electorala, pentru ce sa ii voteze oameni atata timp cat ei nu sunt ceia ce vor sa para

  • E adevărat că „pedeliberalii” sunt de cacao, dar nici voi nu sunteți mai breji. PSD să nu uite că în Hunedoara a câștigat Ponta la prezidențiale pentru că s-a votat masiv împotriva lui Moloț.

  • Oooo, tu ești mare „pesedeu”?! De pe băncile Antena 1 Deva! Nu cred că te animă dorința de a face ceva, ci cred că urmărești scopuri personale.

  • Oooo, tu ești mare „pesedeu”?! De pe băncile Antena 1 Deva! Nu cred că te animă dorința de a face ceva, ci cred că urmărești scopuri personale.
    @Nedumerit: Te rog mai adaugă și Brad, unde noul manager al spitalului este soțul consilierei Cobori Sorina. Și ei cică nu fac numiri politice!

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura