Politica si administratie

Liberalii hunedoreni susţin că doar PNL ne poate scoate la liman din pandemie

Sorina Popa

La împlinirea unui an de guvernare PNL, liderii politici liberali din judeţ au organizat o conferinţă de presă, pentru a arăta că guvernarea liberală este una eficientă.

Guvernare PSD versus guvernare PNL
„PNL a preluat guvernarea într-o perioadă complicată. Am găsit un deficit financiar mare, o ţară în care existau multe pro­misiuni, iar apoi, în martie 2020, guvernul PNL a trebuit să facă faţă şi unei crize a să­nătăţii. Este cea mai gravă criză financiară şi economică pe care România trebuie să o parcurgă, din ultimii 100 de ani. PSD-3 ani de guvernare, versus 1-an de guvernare PNL. PSD înseamnă lupta cu Justiţia, in­competenţă, promisiuni neonorate, locuri de muncă atribuite pe criterii clientelare. PNL înseamnă investiţii, stabilitate, creşterea nivelului de trai. Sunt foarte multe persoane care critică în pezent. Dar, noi am găsit de­pozite de medicamente goale, paturi la ATI în spitale, foarte puţine, când am venit la guvernare. Ce am făcut? Am finanţat spi­talele, le-am dotat cu echipamente, am acordat stimulente financiare personalului medical. PNL nu a mimat că face investiţii, ci a semnat contracte pentru 3 spitale regio­nale şi unul judeţean. Asta, în timp ce PSD ne spunea că aceste spitale sunt deja con­struite. În judeţ, am asigurat continuarea rea­bilitării spitalelor din Deva şi Petroşani, iar toate unităţile medicale au stocuri de medi­camente”, a spus secretarul de stat Vetuţa Stănescu, preşedintele interimar al organizaţiei judeţene Hunedoara a PNL.
„Din iunie, până în prezent, din judeţul Hunedoara au fost depuse aproape 200 de proiecte la Ministerul Dezvoltării, unde sunt secretar de stat. Pesediştii spuneau că vom da oameni afară, că nu vom continua pro­gramul PNDL. Iată că nu am dat pe nimeni afară, iar programul PNDL continuă. Apoi, am crescut pensiile şi alocaţiile pentru copii, într-o perioadă extrem de complicată”, a adăugat Vetuţa Stănescu, candidatul PNL Hunedoara pe prima poziţie, pentru Camera Deputaţilor.

„Am eliminat taxe şi impozite”
„În acest an de guvernare a PNL am eliminat mai multe taxe şi impozite. Am re­nunţat la nişte impozite suplimentare. De asemenea, PNL a eliminat supraimpozi­tarea energiei electrice şi termice. Mă minunez cum aşa zişi specialişti în fis­ca­litate din PSD spun că PNL creşte impozitele după alegerile parlamentare. Nimic mai fals”, a afirmat deputatul PNL Lucian Heiuş, candidat pentru un nou mandat de deputat.

„Am menţinut locurile de muncă”
„Ca prefect, în judeţ, am reuşit să aducem conducere militară la Spitalul din Deva, la începutul pandemiei. Apoi, am gestionat foarte bine situaţia inundaţiile, am adus în judeţ, 10 milioane de euro pentru refacerea structurilor afectate de ploile mari. În trei săptămâni de la inundaţii, banii au venit în judeţ. Am rezolvat problema plăţilor şoma­jului din pandemie, când a crescut foarte rapid numărul şomerilor. Am menţinut lo­curile de muncă şi activităţile economice. Am luat măsuri active. I-am ajutat pe cei din HORECA. Minciunile PSD sunt cunoscute. Vom găsi, la anul, prin buget, să creştem pen­siile şi mai mult. Alocaţiile pentru copii le vom mări treptat. Avem 58.000 de copii care beneficiază în judeţ de aceste alocaţii”, a declarat Vasilică Potecă, primul pe lista de candidaţi pentru Senat din partea PNL Hunedoara.

3 comentarii la „Liberalii hunedoreni susţin că doar PNL ne poate scoate la liman din pandemie

  • Torționarii au putere azi prin urmașii lor , de aceea nu vor dreptate și pentru victimele torturate , umilite ,discriminate ,marginalizate ,hărțuite și persecutate de cei cu școală și facultate .

    Iubiți Libertatea , Dreptatea și Adevărul fără Minciună prin Credință vom învinge . F .*. P .*. V .*.

  • Apropos de management…

    Știți cum îi spun cei de la birouri lui Victor Arion de la Apaprod?

    1PPV= 1 pix pe viață

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura