Liberalii hunedoreni s-au sucit! Nu se ştie dacă îl mai susţin pe Orban pentru preşedinţia PNL

Sorina Popa

În martie anul acesgta, liderii PNL din ju­deţ au anunţat că îl vor susţine pe Ludovic Orban pentru un nou mandat în fruntea aceste formaţiuni politice. La vremea res­pec­tivă, decizia a fost luată în unanimitate de către Biroului Politic Judeţean al for­ma­ţiunii, a susţinut preşedintele interimar al filialei judeţene Hunedoara a PNL, deputatul Vetuţa Stănescu (foto).

Au reuşit împreună
Ea a precizat că filiala judeţeană Hu­ne­doara a PNL este una dintre primele din ţară care şi-a exprimat susţinerea faţă de Ludovic Orban pentru un nou mandat de preşedinte al partidului. “Preşedintele Ludovic Orban este preşedintele care, în decursul celor patru ani în care a condus Partidul Naţional Liberal, a câştigat mai multe rânduri de ale­geri. Împreună cu preşedintele Ludovic Orban am reuşit să preluăm guvernarea Ro­mâniei – e adevărat, într-un an extrem de dificil, dar iată că l-am trecut cu bine – şi România se gă­seşte astăzi într-o situaţie economică echi­librată, se află azi în plină campanie de vac­ci­nare (împotriva COVID-19 n.r.) şi oarecum protejată de riscurile pandemice”, a spus deputatul PNL în urmă cu câteva luni.

Nu va fi vot, ci consultare
MESAGERUL HUNEDOREAN a vrut să afle care este situaţia în prezent, în ceea ce priveşte candidatul susţinut de liberalii hu­nedoreni, după ce şi premierul Florin Cîţu a anunţat că vrea şefia partidului.
“În cadrul şedinţei Comitetului Director Judeţean de săptămâna trecută am stabilit o întâlnire cu primarii şi viceprimarii liberali, în care vom avea o discuţie informală despre anunţurile de candidatură la funcţia de pre­şedinte al partidului.
Asemenea decizii se iau în forurile sta­tu­tare ale partidului, conform calendarului Con­gresului. Nu e vorba de vreun vot, ci de o con­sultare a colegilor. Eu cred că o co­mu­nicare intensă cu colegii mei e primul pas spre succes. Conform calendarului alegerilor interne, votul de mandatare al delegaţilor se face cu câteva zile înainte se congres”, a de­cla­rat deputatul Vetuţa Stănescu.

Mesagerul Hunedorean

Recent Posts

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Anunță cârcotașii că un personaj negativ din zonă se duce pe la primari și îi…

20 de ore ago

Bulina albă

Dan Bobouțanu, primarul municipiului Hunedoara Pentru că a investit în echipa de fotbal Corvinul Hunedoara…

20 de ore ago

Bulina neagră

C.H., acuzat de pornografie infantilă Pentru că este acuzat de pornografie infantilă şi racolarea minorilor…

20 de ore ago

Ministrul Natalia Intotero spune că Boloş nu îi mai răspunde la telefon din octombrie şi că a tăiat finanţările unor proiecte

Ministrul Familiei, Tineretului şi Ega­lităţii de Şanse, Natalia Intotero (foto), a afirmat ieri, la Arad,…

20 de ore ago

Erbicide expirate – vândute agricultorilor din Țara Hațegului

Chimicalele folosite în combaterea dăunătorilor vândute de o firmă din Păclișa erau ieșite din termenul…

20 de ore ago