Electorale

Liberal-democratul Ovidiu Ioan Popa şi-a lansat candidatura, susţinut de preşedintele ALDE. „Avem nevoie să construim la Deva, să facem viaţa mai bună!”

Sorina Popa

Ieri, la Teatrul de Artă din Deva a avut loc lansarea candidatului ALDE pentru funcţia de primar al reşedinţei de judeţ, Ovidiu Ioan Popa, în prezenţa liderului partidului, Călin Popescu Tăriceanu, a secretarului general ALDE, Daniel Chiţoiu, a conducerii judeţene, a membrilor şi simpatizanţilor.
Un discurs sincer şi cinstit
Candidatul ALDE la Primăria Deva, Ovidiu Ioan Popa, i-a avut alături în această zi extrem de importantă pentru el, pe soţia sa şi pe cei trei băieţi, dar şi pe tatăl său şi mulţi, mulţi prieteni, care au venit să-i arate că se poate baza pe votul lor.
Ovidiu Ioan Popa nu este un obişnuit al discursurilor politice, fiind inginer constructor şi, deci, familiarizat cu şantierele. Dar asta nu l-a împiedicat să fie sincer şi cinstit şi să spună celor prezenţi că are câteva proiecte mari pentru municipiul Deva, care pot fi realizate. Ovidiu Popa a declarat, ieri, la lansarea candidaturii sale, că multe dintre proiectele pe care le propune pentru deveni au fost preluate de unii dintre contracandidaţi. „Nu e nimic, e bine că se fac, asta contează, în cele din urmă”, a spus Ovidiu Ioan Popa.
La vremuri noi, oameni noi, sau la vremuri noi, tot noi?
Preşedintele ALDE, Călin Popescu Tăriceanu, a spus la lansarea colegului de partid că „Ovidiu spunea, că la vremuri noi, e nevoie de oameni noi. Dar unii sunt obişnuiţi cu celălalt slogan, la vremuri noi, tot noi. Deci, trebuie să spargem aceste obiceiuri. Pentru noi, pentru ALDE, un partid tânăr, am trecut de probele de foc. Am văzut că Ovidiu vorbeşte în termeni tehnici foarte mult. După ce câştigi primăria, Ovidiu, te voi duce la un curs politic de discursuri, să înveţi să fii şi un politician, pentru că eşti mai degrabă aplecat spre partea de proiecte. Eu sper acum să am un discurs ok, pentru că un discurs trebuie să fie asemenea rochiei unei femei. Suficient de lung ca să acopere subiectul şi suficient de scurt ca să stârnească interesul. Am venit la Deva să-l susţinem pe Ovidiu pentru alegerile din 5 noiembrie. PSD şi-a trimis toată garnitura în această campanie, dar nici noi nu ne-am lăsat mai prejos. A fost la Deva ministrul de Externe, ministrul Energiei, azi am venit eu, mâine vine ministrul Mediului. Avem încredere în Ovidiu Popa şi de aceea suntem aici. L-am ascultat pe Ovidiu şi am observat cu câtă precizie şi pricepere vorbeşte despre ceea ce vrea să facă pentru deveni. Are o expertiză profesională în domeniu. Şi aici suntem fraţi de profesie, suntem constructori. Asta îmi arată că are o mentalitate de constructor. Avem nevoie să construim. Să facem viaţa mai bună. De aceea, rugămintea mea este să mergeţi duminică la vot, cu familia, cu prieteni şi să votaţi Ovidiu Ioan Popa”, a spus Călin Popescu Tăriceanu, preşedintele Senatului, la lansarea candidatului ALDE pentru funcţia de primar al municipiului Deva.

Comandat de Partidul Alianţa Liberalilor şi Democraţilor – ALDE, cod unic de indentificare mandatar financiar: 51170002. Operator economic: S.C. Media Hunedoreană S.R.L. Deva.
Tiraj: 3.300 exemplare

One thought on “Liberal-democratul Ovidiu Ioan Popa şi-a lansat candidatura, susţinut de preşedintele ALDE. „Avem nevoie să construim la Deva, să facem viaţa mai bună!”

  • TARICENE scapa partidul de ecscrocul de MOLOT daca vrei rezultate

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura