Categories: Comunitate

Lelese: Proiecte mari, într-un an financiar greu

Magdalena Șerban

Cu o rectificare bugetară care a adus zero lei, administrația publică din Lelese rămâne cu pieptul dezgolit. Deși proiecte investiționale câștigate din fonduri euro­pene nerambursabile și pe axă guver­na­men­tală există în implementare, nu sunt bani pentru cofinanțări și pentru asi­gu­rarea obligațiilor fiscale asumate con­trac­­tual, așa cum ar fi cheltuielile neeli­gi­bile.

Realiști pentru 2022
„A fost sărăcie, nimic altceva, la recenta rectificare. Am fi avut nevoie de circa 600.000 de lei doar pentru partea de cofinanțări, așa că nu văd cum am putea finaliza proiectele investiționale începute. Am ajuns să avem datorii la electricitate, la telefonie, la furnizori etc. Nu știu cu ce vom trăi. Nu sunt datorii mari, sunt mici, dar se adună, în timp. Iar pentru noi, orice sumă e vitală. Ar fi trebuit, în mod normal, să închidem în acest an proiectul cu re­țeaua de fibră optică ce înseamnă Internet de bandă largă în satul Cerișor, demers câș­tigat pe urma accesării unei finanțări europene. Apoi, mai e cel demarat prin Programul Național de Dezvoltare Locală (PNDL II) ce reprezintă modernizare de dru­muri prin asfaltare. Lucrările sunt ter­minate, dar mai sunt de făcut rigole, scur­geri de apă și căi de acces către curțile oamenilor. Nu am primit nici un ban în 2021 prin această filieră guvernamentală pen­tru susținerea investiției. De ase­me­nea, există și o cotă care ne este atribuită pentru plată (avize, acorduri, etc), ceea ce ne este imposibil de onorat. Așa că vom reporta pentru 2022, totul, ceea ce e o mare prostie. Cum să finalizăm și să facem recepția lucrărilor dacă nu avem banii necesari? Oricâtă înțelegere ar avea cons­tructorii, nu putem să ne facem treaba pe banii altora. Iar dacă la anul trebuie să plă­tim datorii (să zicem, la modul foarte opti­mist, că vor accepta să lucreze acum pen­tru banii ce îi vor primi abia în 2022), de­du­cem că nu vom mai face nimic altceva la primărie. Pur și simplu plătim restanțele. Deci o să fie un an nul, pur și simplu”, arată Ciprian Achim (foto), primarul din Lelese. Despre posibilitatea solicitării vreunui credit pentru a creea un echilibru bugetar măcar pentru moment, edilul nu vede cu ochi buni această pârghie, mai ales că în urma noilor prevederi, administrațiile publice care au înregistrat arierate sunt excluse, din start, de la șansa de creditare. ,,Știți cum e? Îți iei un credit atunci când vrei să-ți cumperi sau să-ți construiești o casă, nu când trebuie să cârpești câte ceva sau să-ți iei pantofi. Cam așa și cu noi. Dacă am avea bani, nu am face arierate, e logic. Deci unde e ajutorul pentru primării? Dacă ești bogat, nu iei credit”, a mai subliniat Ciprian Achim.

Mesagerul Hunedorean

Recent Posts

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Doamna care este... Gurile rele din regiunea cu lămpașe spun că o cucoană, în trecut…

4 ore ago

Bulina albă

Cătălin Valea, sportiv din Petroșani Pentru organizarea unei noi ediții a competiției de ciclism motan…

4 ore ago

Bulina neagră

Veniamin F. , din Vulcan Pentru că nu a respectat obligațiile instanței, fiind condamnat cu…

4 ore ago

Practica viitorului se face la liceul agricol din Geoagiu

Magdalena Șerban Practică spre viitor este un proiect dedicat modernizării educației (în special în domeniul…

4 ore ago

Bani europeni pentru precizie și acuratețe la Spitalul Județean de Urgență Deva

Magdalena Șerban Modernizarea Laboratorului de Ana­tomie Patologică a Spitalului Județean de Urgență Deva, prin completarea…

4 ore ago

Aplicație mobilă Apel 112 – destinată persoanelor cu deficiențe de auz și vorbire

Persoanele cu deficiențe de auz și/sau vorbire au la dispoziție o aplicație mobilă care le…

4 ore ago