Au fost publicate noile legi ale Educației, iar în aceste condiții vom avea un nou cadru legislativ pentru învățământul românesc: Legea Învățământului Preuniversitar; Legea Învățământului Superior.
Cele mai pertinente propuneri
„În trecut, s-a vorbit foarte mult despre reforma educației din România și mulți au încercat să revoluționeze sistemul. Ce este diferit de această dată? Va exista o corelație între legislație și arhitectura instituțională, însemnând că prevederile de pe hârtie pot fi implementate în realitate. Acest lucru se datorează în mare parte Planului Național de Redresare și Reziliență, care aduce o finanțare suplimentară de 3,6 miliarde de euro pentru educație.
Ce urmează?
În intervalul 13 iulie – 24 august 2022, proiectele legislative sunt în consultare publică. Fiecare dintre voi poate propune modificări constructive formei actuale. Propunerile pot fi transmise pe adresa de e-mail consultare.legieducatie@edu.gov.ro.
Alternativ, dacă doriți ca propunerile voastre să fie asumate instituțional și transmise Ministerului Educației sub semnătura Comisiei pentru învățământ din Camera Deputaților, vă invit să folosiți modelul din comentarii și să transmiteți propunerile voastre pe contact@intotero.ro până pe 20 august 2022!
În perioada 25 – 31 august 2022, propunerile transmise vor fi analizate de către Ministerul Educației, urmând să fie selectate și incluse în formele finale ale legilor cele mai pertinente dintre acestea. Îmi exprim astfel speranța ca această consultare publică să nu fie doar un exercițiu democratic de imagine, iar propunerile bine argumentate să se regăsească în formele finale ale legii.
La începutul lunii septembrie 2022, odată cu începerea sesiunii parlamentare, Guvernul României va transmite spre dezbatere pachetul legislativ. Din acest moment, cele două proiecte de Lege vor urma cursul normal. Mai întâi, le vom analiza în Camera Deputaților și vom decide parcursul lor, apoi vor merge în Senat”, a declarat Natalia Intotero, deputat PSD de Hunedoara.
Polițiștii din municipiul Hunedoara au reținut pentru 24 de ore un bărbat bănuit de încălcarea…
Le mulțumesc colegilor mei parlamentari PSD ai județului Hunedoara: Natalia Intotero (deputat, vicepreședinte al Camerei…
Vorbesc gurile rele că un concurs pentru ocuparea unui post la o unitate medicală ar…
Robert Humel, profesor și cunoscut artist plastic din Petroșani Pentru expoziția sa intitulată inspirat „Repere”,…
Ștefan f., din Petroșani, recidivist Pentru că a ajuns după gratii pentru nerespectarea ordinelor de…
Sindicatul Muntele, ce reuneşte mineri şi energeticieni din cadrul Complexului Energetic Valea Jiului, se declară…