Legea privind darea în platã a bunurilor imobile – un nou pas cãtre o relaţie corectă de creditare

Plenul Camerei Deputaţilor a adoptat ieri, cu 233 de voturi „pentru“, un vot „împotrivă“ şi o abţinere, proiectul de lege privind darea în plată a unor bunuri imobile în vederea stingerii obligaţiilor asumate prin credite.

Noua lege este un pas către normalitate şi reprezintă o aliniere a legislaţiei româneşti la normele în vigoare ale Uniunii Europene.
Actul normativ prevede că debitorul are dreptul să stingă creditul ipotecar prin transmiterea către creditor a dreptului de proprietate asupra bunului imobil ipotecat în favoarea creditorului, fără a mai plăti altceva.
Condiţiile care trebuie îndeplinite pentru stingerea în acest mod a datoriilor sunt: între părţi s-a încheiat un contract de credit, iar bunul oferit în plată este un bun imobil ipotecat în favoarea creditorului în vederea garantării executării obligaţiilor asumate prin contractul de credit.
Dacă legea va fi promulgată şi de către Preşedintele României, cetăţenii vor beneficia de încă o lege care să le vină cu adevărat în sprijin, restabilind un climat de corectitudine şi onestitate reciprocă în relaţiile de creditare.
Grupul Parlamentarilor Partidului Social Democrat, mulţumeşte tuturor colegilor pentru vot şi consideră că acest proiect vine în sprijinul multor români aflaţi în dificultate:
Natalia Intotero: „Mulţumesc tuturor colegilor pentru vot. Prin acest proiect de lege s-a produs un act de normalitate pentru cetăţenii României.”
Laurenţiu Nistor: „Felicit pe ţoţi colegii pentru susţinerea acestui proiect.”
Sorin Marica: „Un proiect care vine în sprijinul multor concetăţeni aflaţi în dificultate.”
Grupul parlamentar PSD Hunedoara

Mesagerul Hunedorean

Recent Posts

Primarul Hunedoarei, Dan Bobouțanu: Hunedoara pe mâini bune!

Dan Bobouțanu și-a depus ieri candidatura pentru un nou mandat de primar al municipiului Hunedoara.…

2 zile ago

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Vorbesc cârcotașii că o duduie de la o pri­mărie continuă să facă afaceri pe banii…

2 zile ago