Le-au făcut-o la final de an. Primarii nu mai pot organiza în 2023 festivaluri şi concerte din bani publici ­

Guvernul vrea să limiteze cheltuielile făcute de administrațiile locale la sfâr­șit de an pentru a ține sub control deficitul bugetar, potrivit unui proiect de Ordonanță de Urgență (OUG) pentru reducerea cheltuielilor bugetare, anun­ță cei de la Libertatea.

Verde pentru Crăciun și Revelion
Draftul OUG prevede că instituțiile și autoritățile publice locale nu pot finanța din fonduri publice organizarea unor eve­nimente precum festivaluri, concerte, competiții locale, festivități sau sărbători tematice în noiembrie și decembrie 2023. Evenimentele de acest tip pot fi totuși organizate dacă banii provin din donații sau sponsorizări. Nu sunt inter­zise însă petrecerile de Crăciun sau Revelion, dar și aici Guvernul vine cu o serie de condiții în proiectul de OUG. „Chel­tuielile cu organizarea acestor eve­nimente nu pot depăși media cheltuie­lilor lunare de aceeași natură realizate în perioada ianuarie – septembrie 2023. Eventualele cheltuieli de această natură care depășesc plafonul stabilit anterior pot fi suportate din donații și sponso­rizări”, este forma dorită de Guvern, potrivit draftului consultat de Libertatea.

Prudență
Avertismentul ministrului de finanțe Ministrul de finanțe le-a cerut liderilor coaliției să stopeze cheltuielile la final de an. Libertatea a dezvăluit, pe 5 octom­brie, că Marcel Boloș le-a transmis pre­mierului Marcel Ciolacu și președintelui PNL, Nicolae Ciucă, faptul că bugetul nu suportă asemenea cheltuieli la final de an, iar deficitul bugetar poate crește cu două puncte procentuale. Trebuie pru­dență din cauza zburdălniciei de cheltu­ieli din noiembrie și decembrie. De exem­plu, la cheltuieli materiale și servicii, bugetele locale au avut anul trecut o medie lunară de 1,1 miliarde de lei și, în decembrie 2022, pe bunuri și servicii au avut 4,6 miliarde de lei. De patru ori mai mult. La cheltuieli de capital, investiții, dacă în cursul anului au o medie de 1,2 miliarde de lei, în luna decembrie 2022 au avut 5 miliarde de lei”, a declarat Marcel Boloș pentru Libertatea la în­ceputul lunii octombrie. Ce alte cheltuieli se limitează În proiectul de OUG se pre­cizează că plățile efectuate în perioada noiembrie – decembrie 2023 să fie cel mult la nivelul mediei plăților efectuate în perioada ianuarie – septembrie 2023 și în limita bugetului aprobat. Pe lista de cheltuieli pentru care nu se pot încheia angajamente de primării se numără: „Bunuri și servicii” pentru alineatele „Furnituri de birou” și „Alte bunuri și servicii pentru întreținere și funcționare”, Reparații curente, Bunuri de natura obiectelor de inventar, Cărți, publicații și materiale documentare, Consultanță și expertiză, Pregătire profesională, Studii și cercetări Contribuții ale administrației publice locale la realizarea unor lucrări și servicii de interes public local, în baza unor convenții sau contracte de asocie­re, Alte cheltuieli, cu excepția alineatelor „Chirii” și „Executarea silită a creanțelor bugetare” Asociații și fundații, cu excep­ția angajamentelor ce vizează domeniile „Sănătate” și „Asistență socială”. (A.N.)

Mesagerul Hunedorean

Recent Posts

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Vorbesc cârcotașii pe la colțuri că un per­sonaj din zonă s-a îm­prietenit cu alt per­so­naj,…

9 ore ago

Bulina albă

Silviu Nan, primarul comunei Gurasada Pentru că este deschis noilor investiții în comuna pe care…

9 ore ago

Bulina neagră

D.F., din municipiul Deva Pentru că a fost trimis în judecată pentru infracțiunea de trafic…

9 ore ago

Bătăuș „altoit” bine cu coada de la mop

O femeie din Vulcan, sătulă de certurile și bătăile consortului, a cerut autorităților protecție. La…

9 ore ago

Interlopii care au furat două seifuri, condamnați definitiv

Curtea de Apel Craiova a respins a­pelul formulat de unul dintre cei trei inculpați din…

9 ore ago