Laurenţiu Nistor a fost învestit în funcţia de preşedinte al Consiliului Judeţean

Ieri, noul preşedinte al Consiliului Judeţean Hunedoara, social-democratul Laurenţiu Nistor, dar şi 24 dintre cei 28 de consilieri ale căror mandate au fost validate, au depus jurământul.

Ceremonia s-a desfăşurat la Lapidariu Muzeului Civilizaţiei Dacice şi Romane Deva. Deşi sunt 32 de aleşi judeţeni, doar 24 au depus jurământul, deoarece patru au lipsit din motive întemeiate, iar patru s-au retras. Deci, încă opt consilieri județeni, urmează să fie validaţi şi să depună jurământul  într-o şedinţă ulterioară, când vor fi aleşi vicepreşedinţii instituţiei.

Laurenţiu Nistor le-a mulţumit celor care au condus instituţia până ieri, aleşilor judeţeni care ieri şi-au încetat mandatul. Mulţi însă, dintre vechi consilieri fac parte din actualul legislativ județean. Fostul prefect de Hunedoara, Fabius Kiszely se numără printre aceştia, dar şi fostul inspector şcolar general, Maria Ştefănie. Şi la PNL sunt nume cunoscute, Adrian David și Marius Mutulescu. Dorin Gligor, fost preşedinte al instituţiei se întoarce şi el în Consiliul Județean, de data aceasta din partea Pro România.

Sănătatea, pe primul loc

Noul preşedinte al Consiliului Judeţean Hunedoara, Laurenţiu Nistor, a declarat că, de săptămâna viitoare, vor avea loc analize punctuale ale problemelor din administraţia judeţeană, între priorităţi înscriindu-se sistemul de sănătate şi atragerea de fonduri europene pentru investiţiile publice.
„Nu este o misiune uşoară (n.r.- preşedinţia CJ Hunedoara), dar împreună cu echipa formată din consilierii judeţeni avem convingerea că vom face tot ce este posibil pentru ca, după patru ani, să se vadă că s-a schimbat ceva în bine în judeţul Hunedoara. De luni, împreună cu colegii de la CJ Hunedoara, vom analiza fiecare situaţie în parte. Prima discuţie va avea ca temă problema sănătăţii, pentru

că, aşa cum ştim cu toţii, este o problemă deosebită, atât în judeţul Hunedoara, cât şi în ţară. Vrem ca această activitate, sănătatea, să nu fie lăsată, niciodată, pe ultimul loc”, a declarat Laurenţiu Nistor.

Vrea Termocentrala Mintia la Consiliul Judeţean

Nistor a afirmat că susţine demersurile făcute de fosta conducere a instituţiei, de preluare a termocentralei Mintia în subordinea administraţiei judeţene.

„Am făcut trei solicitări Ministerului Economiei, pentru ca Termocentrala Mintia să fie preluată de CJ Hunedoara. Nu putem sta pasivi ca acest obiectiv de o importanţă deosebită să dispară de pe raza judeţului, mai ales că avem nevoie de energie. În partea de nord-vest a ţării, singura termocentrală care poate ţine

sistemul energetic în parametri este termocentrala Mintia. A nu ne aplecaacestei probleme este cum am abandona fără luptă. Nu sunt obişnuit să abandonez fără  luptă”, a spus preşedintele CJ Hunedoara.

El a arătat că săptămâna viitoare va relua demersurile pentru preluarea termocentralei în subordinea CJ Hunedoara, mai ales că de funcţionarea acesteia în parametri normali depinde şi asigurarea căldurii şi apei calde în peste 4.500 de apartamente din Deva. „Devenii nu trebuie să sufere din lipsa căldurii. Atunci când este vorba despre interesul cetăţeanului, orice dispută politică trebuie să înceteze. Trebuie să ne dăm mâna toţi consilierii judeţeni, indiferent de partid”, a subliniat Nistor.

Vicepreşedinţii, săptămâna viitoare

Preşedintele CJ Hunedoara, Laurenţiu Nistor, a afirmat că  vicepreședinții vor fi aprobați săptămâna viitoare, după consultările cu cei 17 consilierii judeţeni ai PSD şi cu primarii partidului, ţinând cont de faptul că social-democraţii sunt majoritari în structura noului legislativ județean. În noua structură a CJ Hunedoara, PSD are 18 mandate – 17 consilieri judeţeni şi preşedintele instituţiei ales uninominal, PNL va fi reprezentat de şase consilieri judeţeni, Pro România a obţinut patru mandate, USR şi PMP, câte două mandate, iar UDMR, un mandat.
Laurenţiu Nistor are 69 de ani, el fiind și preşedintele organizaţiei judeţene PSD Hunedoara. (Sorina Popa)

 

 

Mesagerul Hunedorean

View Comments

  • Știați că valoarea unui bon de masă a crescut de la 20 lei la 20,01 lei?Cum? La Apaprod nu crește niciodată?

Recent Posts

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Au aflat zvonerii și povestesc pe la colțuri că un personaj al zo­nei, care merge…

5 ore ago

Bulina albă

Florin Oancea, primarul municipiului Deva Pentru că, telecabina de pe Dealul Cetății pornește astăzi, iar…

5 ore ago

Bulina neagră

Tatiana Rovinar, președinta Asociației Produselor Tradiționale Hunedoara Pentru că a înșelat un constructor care i-a…

5 ore ago

Situație scandaloasă la Lăpugiu de Jos. Pubelele oamenilor sunt golite de două ori pe lună. Cine a hotărât asta?

Locuitorii din comuna Lăpugiu de Jos sunt supuși unei situații inacceptabile, fiind obligați să aștepte…

5 ore ago

Nepotul care și-a tăiat unchiul cu sabia, judecat pentru omor

Tânărul s-a înarmat cu o sabie și a intrat peste unchiul său în casă cu…

5 ore ago

Noua escrocherie care te lasă printr-un apel fără nici un ban în cont. Poate avea chiar vocea mamei

Directoratul Național de Securitate Cibernetică avertizează că escrocii au găsit o nouă metodă prin care…

5 ore ago