FlashPolitica si administratie

Lãsaţi fãrã apã, din cauza datoriilor

05 robinet

Nicolle Ebner

Pentru că mai multe asociaţii de proprietari din municipiul Hunedoara nu au catadicsit să-şi respecte angajamentele de plată a facturilor restante la consumul de apă, 400 de familii din localitate au rămas, de ieri, fără apă la robinete, fiind debranşate din ordinul conducerii SC. Apa Prod SA Deva.

Din septembrie, administratorii n-au plătit nici un leu
Este vorba de circa 400 de familii din blocurile 32, scara A şi 33 scara B de pe strada Trandafirilor; bl. 47 C, scara A –str. Eroilor; bl. 49 B, scara B-bulevardul Traian; bl. 45 C–str. Zambilelor; bl. Z2/2, sc. B–str. Traian Vuia; bl. N, scările A şi B de pe strada Ştrandului. „Măsura a fost luată ca urmare a nerespectării protocolului de plată eşalonată a datoriilor înregistrate către companie, semnat de către asociaţiile de proprietari, anul trecut, în luna septembrie. Precizăm că asociaţiile amintite au făcut cerere de plată eşalonată, însă nu au achitat nimic din ce era prevăzut pe graficul de plăţi. În aceste condiţii, conducerea SC Apa Prod SA Deva a decis ca asociaţiile înregistrate cu datorii să achite luna aceasta jumătate din suma acumulată, urmând ca luna viitoare să plătescă cealaltă jumătate. În caz contrar, vor rămâne fără apă, până la recuperarea debitelor restante”, se arată într-un comunicat emis de SC Apa Prod SA Deva.

Şi alte asociaţii pe „lista neagră”
Asociaţiile debranşate, ieri, de la reţeaua de apă potabilă, au acumulat datorii de 46.000 lei, în timp ce operatorul regional Apa Prod are de recuperat, de la consumatorii din Hunedoara, restanţe de peste 1,3 milioane lei, mare parte din ele, istorice. Până la sfârşitul acestei luni, asociaţiile trebuie să plătească jumătate din sumele datorate, restul urmând a fi achitat în luna februarie. Reprezentanţii SC Apa Prod SA Deva spun că urmează să fie debranşate şi alte asociaţii ale căror administratori „uită” cât de importantă este apa pentru viaţa hunedorenilor şi care achită utilităţile după bunul plac.

3 comentarii la „Lãsaţi fãrã apã, din cauza datoriilor

  • Oare cand vom scapa de sistemul asta al asociatiilor de locatari sau proprietari? Sigur ca este mai scump, dar cred ca racordarea fiecarui apartament la retea ar fi cea mai potrivita solutie. In felul acesta, doar oamenii care nu platesc pentru serviciile furnizate raman fara apa, nu toata scara, nu trei scari, nu tot blocul.

    Apometre oricum avem, deci ce ne-ar impiedica sa incheiem contracte individuale cu furnizorul de apa?

  • Hmmmm, va legati de locatari, de ApaProd cine se leaga oare ?
    Cine le va cere o justificare pentru pretul la apa ?

  • Totul se face sub tutela primariei ; asa va trebuie , ati vrut un analfabet primar , asta aveti … Ce credeti ca pe acest derbedeu il doare capul de voi ?

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura