Categories: Info IT

Laptop pentru doamne (I)

Sebastian Mezei

Săptămâna trecută, mi-a fost solicitată o recomandare cu privire la achiziţionarea unor laptop-uri pentru doamne, existând deja pe piaţă o serie de echipamente care au ca ţintă segmentul feminin de utilizatori.

O astfel de recomandare nu este chiar uşoară, fiecare persoană având propriile aşteptări şi utilizând în mod diferit un astfel de echipament. Şi cel mai probabil, primul criteriu de alegere a acestuia, văzut din prisma unei doamne, este aspectul său, fiind mai puţin importante specificaţiile tehnice.
Fiind utilizator al produselor Apple, a fost firesc să-mi îndrept atenţia către unul din produsele acestei companii şi anume, MacBook Air.
MacBook Air este un laptop elegant, care are carcasa creată dintr-o singură bucată de aluminiu, având grosimea cuprinsă între 0,3 cm în cel mai subţire punct al său şi 1,7 cm grosime maximă. Dispune de ecrane LED retroluminate cu dimensiuni între 11,6 inch şi 13,3 inch şi greutatea de la 1,08 kg. Toate hard disk-urile sunt cu tehnologie flash, având cea mai mare viteză de transfer existentă la ora actuală.
Printre avantajele produselor Apple, pe lângă aspectul fizic, se numără uşurinţa în utilizare, protecţie antivirus inclusă, echipamentele venind cu toate programele necesare gata instalate, existând aplicaţii pentru editarea textului, calcul tabelar, prezentări multimedia, gestionarea albumelor foto sau chiar crearea de melodii.
De asemenea, la achiziţionarea echipamentului, se oferă un cont personal iCloud, pentru salvarea documentelor sau contactelor online, serviciu de localizare în cazul în care l-aţi pierdut sau a fost furat şi peste 500.000 de aplicaţii, care pot fi instalate direct din App Store.
Detalii puteţi găsi la adresa: www.apple.com.

MesagerulHunedorean

View Comments

  • Dar de ce nu scrieti si despre dezavantajele produselor Apple dintre care cel mai mare este PRETUL. Deci titlul ar fi potrivit "Laptop pentru doamne cu bani".

Share
Published by
MesagerulHunedorean

Recent Posts

Natalia Intotero, nominalizată pentru șefia Mediului, Apelor și Pădurilor

PSD și-a definitivat lista de miniștri pentru noul Executiv. Social-democrații au propus 11 reprezentanți care…

13 ore ago

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Dragilor, lăsați tot ce aveți în mână și ascultați aici, că e bombă! Cică se…

18 ore ago

Bulina albă

Dr. Alin Vasilescu, managerul Spitalului de Urgență Petroșani Pentru că a reușit, cu o finanțare…

18 ore ago

Bulina neagră

Nicușor G., din Petroșani Pentru că a fost condamnat de mai multe ori pentru consum…

18 ore ago

Investiție masivă în județul Hunedoara: Rețelele de apă și canalizare se modernizează cu bani europeni. Ce se întâmplă cu tarifele populației

Județul Hunedoara face pași importanți spre modernizarea infrastructurii de utili­tăți. Proiectul Regional de dezvoltare a…

18 ore ago