Actualitate

Lansări editoriale la Salonul Hunedorean al Cărţii

Magdalena Şerban

În cadrul Salonului Hunedorean al Cărţii, Biblioteca Judeţeană „Ovid Densusianu” Hunedoara-Deva a organizat o suită de lansări editoriale.

Despre revoluţie şi căderea comunismului
Cei prezenţi la salon au avut prilejul să se întâlnească, în incinta Deva Mall, cu publicistul şi scriitorul Vartan Arachelian, care şi-a lansat cartea „Scânteia vine de la Moscova”.
Volumul cuprinde interviuri şi dialoguri pe care autorul le-a purtat cu personalităţi legate direct sau indirect de momentul decembrie 1989. În prefaţă, acesta analizează contextul istoric şi geo-politic, actorii de pe scena internaţională, împrejurările care au determinat sau au favorizat evenimentele din iarna anului 1989, pornind de la întrebarea căreia încearcă să-i afle răspunsul cu ajutorul celor cu care dialoghează: „Ce ştim din culisele unde s-a pus la cale căderea comunismului din România?” Cititorul este pus în legătură cu nume foarte cunoscute, care au jucat un rol în tot ceea ce s-a întâmplat în acel moment şi în anii ce au urmat. Printre interlocutori se numără: Ion Iliescu, Doina Cornea, Emil Hurezeanu, Gelu Voican-Voiculescu, Silviu Brucan, Dan Iosif, Ion Raţiu, Dumitru Mazilu, Sergiu Nicolaescu, Sorin Roşca-Stănescu etc.
„Jurnalist, scriitor, scenarist şi regizor de film documentar, realizator de programe pentru radio şi televiziune, autor de anchete şi reportaje, directorul primului post independent de televiziune din România, Vartan Arachelian, este un nume binecunoscut publicului românesc. Înainte de 1990, a ocupat funcţia de director adjunct al Televiziunii Române, unde a realizat anchete foarte apreciate la acea vreme: „Ancheta TV”, „Instantanee”, „Reportaj”. După decembrie 1989, a fost director al Departamentului Minorităţi Naţionale din Televiziune, iar în 1997 a devenit directorul TVR Internaţional. În noiembrie 1990 a devenit directorul Asociaţiei Ziariştilor Români. Pentru activitatea publicistică a fost distins cu premiul APTR pentru interviu (1991) şi premiul APTR pentru anchetă (1993). Vartan Arachelian este autorul a numeroase scenarii de filme documentare realizate de Studioul „Alexandru Sahia” şi regizorul unor filme ca „Oglinzile oraşului” (1988), „Cuvântul care zideşte” (1991), despre filosoful Petre Ţuţea, precum şi „Frica şi adevărul. Dosarul Căciulaţi” (1993). Este membru al Uniunii Cineaştilor din România şi, ca recunoaştere şi apreciere a celor peste 20 de cărţi scrise, este membru al Uniunii Scriitorilor din România”, a arătat Sebastian Bara, managerul Bibliotecii Judeţene.

Jurnalista Sabina Fati a făcut ocolul Mării Negre
Vineri, în parteneriat cu Editura Humanitas din Bucureşti, Biblioteca Judeţeană a pregătit o întâlnire cu jurnalista Sabina Fati (foto), care şi-a prezentat volumul „Ocolul Mării Negre în 90 de zile. Şapte ţări, opt graniţe şi o lovitură de stat în prime-time”. Aceasta a dialogat cu publicul şi a oferit autografe. Cartea lansată la Deva reprezintă o fascinantă relatare a călătoriei pe care autoarea a făcut-o în jurul Mării Negre, prin toate ţările riverane: Ucraina, Rusia, Georgia şi Abhazia, Turcia şi Bulgaria. Admirabilul periplu văzut prin ochiul jurnalistului, al istoricului, al antropologului şi, nu în ultimul rând, al prozatorului, ne oferă exemplul deschiderii faţă de oameni şi lecţia voinţei de a înţelege lumea direct de la sursă, din informaţii verificate şi trăite, consolidate de o temeinică documentare.
Originară din Petroşani, este o binecunoscută jurnalistă, autoare de articole şi analize pe teme de politică internă şi externă, redactor-şef adjunct al cotidianului „România liberă”, corespondentă Radio Free Europe/Radio Liberty la Bucureşti. Absolventă a Şcolii Naţionale de Studii Politice şi Administrative din Bucureşti, este totodată doctor în istorie cu o teză despre Transilvania la Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iaşi, sub îndrumarea profesorului Alexandru Zub. Din 2008 este visiting professor la Universitatea Bucureşti, Departamentul de Ştiinţe ale Comunicării. Este autoarea a numeroase cărţi cu tematică social-politică şi istorică.

Răzvan Exarhu: „Laicul pe Facebook a devenit o formă a credinţei”
Volumul lansat sâmbătă de jurnalistul Răzvan Exarhu (foto jos), prin Curtea Veche Publishing, marchează debutul său literar, cuprinzând pagini savuroase, pline de umor şi ironie, fiind totodată o oglindă a societăţii româneşti de după 1990. O oarecare explicaţie pentru titlu o primim chiar pe la început – acul de siguranţă purtat pe vremuri de multe femei era un simbol al certitudinii rezolvării tuturor micilor catastrofe domestice, o promisiune că nimic rău nu ni se poate întâmpla.
„Răzvan Exarhu este cunoscut publicului român ca jurnalist, realizator de radio, producător şi prezentator TV. Este absolvent al Facultăţii de Limbi şi Literaturi Străine, specializarea franceză-engleză, din cadrul Universităţii din Bucureşti. De peste două decenii este o prezenţă apreciată în mass-media românească: a fost vocea emisiunilor „Rondul de dimineaţă” şi „Rondul de noapte” de la ProFM (1993-2000), producătorul unor ediţii speciale ale programelor ProTV, director de programe şi realizator la Radio Guerrilla (2004-2005), iar în 2007 şi-a lansat propriul radio online, Clandestino. A colaborat cu articole la „Evenimentul zilei”, „Top Gear”, „Academia Caţavencu” şi „Dilema veche”. Între 2009 şi 2012, a prezentat şi a produs seria TV de gastronomie şi călătorie „România delicioasă” la TVR. Este membru în juriul actualului sezon „Masterchef” de la ProTV, emisiune cu o cotă înaltă de popularitate”, a precizat managerul Bibliotecii Judeţene.

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura