Categories: Actualitate

Lansare de carte: Greco-catolicii şi Marea Unire

Francisc Oscar Gal

La Clubul Parlamentarilor „Ioan Raţiu“ a fost lansat volumul Contribuţii ale Bisericii Române Unite cu Roma Greco-Catolică la Marea Unire, autor Gheorghe Firczak.
Manifestarea a fost onorată de Miguel Maury Buendia, arhiepiscop titular de Italica, Nunţiu Apostolic, decan al Corpului Diplomatic din România, de deputaţi ai Grupului Minorităţilor Naţionale din Camera Deputaţilor, deputaţi ai altor grupuri parlamentare, preoţi greco-catolici: Vasile Bojcsuk, Ceciliu Micu, Silviu Bindea, Mircea Costa, participanţi din Bucureşti şi din ţară. Prezentarea cărţii au realizat-o Amet Aledin, istoric, subsecretar de stat la Departamentului pentru Relaţii Interetnice al Guvernului României, Varujan Pambuccian, liderul Grupului Parlamentar al Minorităţilor Naţionale, Viorica Igelsky, istoric şi dr. Ilie Gherheş, istoric, cercetător, şef de secţie la Muzeul de Etnografie şi Artă Populară din Baia Mare. Vorbitorii au subliniat contribuţia cultului grec-catolic la afirmarea românismului în Transilvania şi lupta dusă de reprezentanţii Bisericii Române Unită cu Roma Greco-Catolică pentru recunoaşterea naţiunii române, pentru acordarea de drepturi acesteia în Austria, apoi în Austro-Ungaria, ceea ce a contribuit ulterior la realizarea dezideratului naţional în anul 1918, unirea Basarabiei, Bucovinei şi Transilvaniei cu patria-mamă. Totodată, autorul a reamintit convergenţele istorice ale rutenilor cu românii, contribuţia rutenilor la Marea Unire.
La final, autorul a acordat participanţilor cartea cu autograf.

Mesagerul Hunedorean

Recent Posts

Suntem în teren! Intervenim pentru înlăturarea efectelor furtunii care a lovit Hunedoara în această după-amiază şi seară

Vijelia puternică a doborât arbori și a smuls acoperișuri de pe mai multe imobile din…

2 zile ago

REȚINERE ȘI ORDIN DE PROTECȚIE ÎNTR-UN CAZ DE AGRESIUNE SEXUALĂ ȘI TULBURAREA ORDINII ȘI LINIȘTII PUBLICE

Polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală Hunedoara au fost sesizați, la data de 5…

2 zile ago

Doi polițiști din Uricani au salvat viața unui copil de doi ani!

Un bărbat de 24 de ani a amenințat cu un cutter un copil de doi…

2 zile ago

Ziua Minerului, marcată în Valea Jiului

Ziua Minerului a fost marcată joi în Petroşani, Lupeni, Petrila, manifestările fiind dedicate comemorării grevei…

2 zile ago

GURA LUMII

  Supărare mare într-o unitate din regiunea cu lămpașe, după ce o an­gajată și-a făcut…

2 zile ago

BULINA ALBĂ

Vasile Laurențiu Sorin, pensionar miner din Petrila, pasionat de fotografie Pentru expoziția „365 de portrete…

2 zile ago