La Zam, sunt ofuri multe

Magdalena Şerban

Fiecare comună are povestea ei. Plus că unele probleme sunt general valabile oricărei administraţii locale, iar altele depind de specificul fiecărei zone, în parte. La Zam, primarul locului, Sorin Nistor (foto), încearcă să le împace pe toate aşa cum consideră că ar fi prioritar. Primul lucru pe care l-a făcut a fost să se uite ce are în ogradă. Aşa că pământurile le-a identificat, la fel ca şi neajunsurile.

Teren este, dar nu eligibil pentru subvenţii
„Referitor la terenurile agricole ale primăriei, avem concesionate o păşune de 140 de hectare la Pojoga, iar pe Valea Almaşului, mai este o suprafaţă de 40 de hectare. Pe lângă aceste suprafeţe, mai deţinem undeva la 400 de hectare, dar nu sunt eligibile pentru concesiune. Încercăm să le curăţăm sau să găsim o posibilitate să le redăm în circuitul agricol, dar pentru acest lucru, avem nevoie de bani. În primul rând, trebuie băgaţi bani în aceste lucrări şi abia apoi să ne gândim să le gestionăm şi să primim pe urma lor, subvenţii de la APIA. Până acolo mai e cale lungă, iar în prezent, altele ne sunt problemele arzătoare”, a spus Sorin Nistor, primarul comunei Zam.

Munca se face cu oameni
Pe de altă parte, la capitolul muncă, mai că ar fi loc de câţiva localnici care să se alăture administraţiei locale. „Organigrama noastră prevede 12 posturi, iar noi avem ocupate 11 posturi în primărie. Cu toate acestea, ar mai fi nevoie de oameni pentru lucrările din teren, gen curăţenie sau orice lucrări edilitare. Localnicii care au dosare sociale nu sunt mulţi, întinderea comunei e mare, probleme există destule, aşa că mâna de lucru nu este suficientă. Le facem cum se poate. Adică, pe rând“, a mai arătat edilul-şef.

MesagerulHunedorean

Recent Posts

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Povestesc gurile rele prin târg că un personaj din zona noastră s-a pus pe citit,…

12 ore ago

Bulina albă

Ioan Sebastian Bara, managerul Bibliotecii Județene Pentru că, și în acest an a organizat Ziua…

12 ore ago

Bulina neagră

I.U., din municipiul Deva Pentru că a fost arestat, după ce nu a respectat un…

12 ore ago

Primăria Hunedoara va cofinanța construcția noii arene

Consiliul Local al municipiului Hune­doara a aprobat, cu unanimitate de voturi, cofi­nan­ţarea necesară pentru construirea…

12 ore ago

Hunedoreancă din Densuș, acuzată de hărțuire, șantaj și amenințare pe TikTok

Victima hunedorencei, o mamă din București, a cerut, la începutul lunii august, ca instanța să…

12 ore ago

Moda permiselor de conducere cumpărate a prins printre hunedoreni

Cu câteva sute de euro scapi de obli­gația de a urma cursurile unei școli de…

12 ore ago