Categories: Comunitate

La Zam, banii sunt puţini şi greu de împărţit

Magdalena Şerban

Fără proiecte moştenite şi cu banii din visteria locală număraţi, Sorin Nistor (foto), primarul comunei Zam, se descurcă greu cu investiţiile propuse, dar nu se dă bătut.
Doar căminul cultural
„Sperăm în reînceperea lucrărilor de reabilitare şi dotare a căminului cultural din Zam, realizate din bugetul local. Investiţia a debutat acum trei ani, dar lucrarea este mare şi finanţarea e redusă ca valoare. Aşa că durează până se va finaliza. Momentan, e vorba de singura investiţie din comună. Nu am preluat nici un alt proiect la venirea pe funcţie, nefiind accesate fonduri, iar acum, trebuie să o luăm de la zero. Pentru banii europeni, aşteptăm noile axe de finanţare din 2014, nemaiexistând multe posibilităţi la care să aderăm din acest an”, a spus Sorin Nistor, edilul-şef al comunei Zam, aflat la primul său mandat.
Măcar prin GAL
Dacă în cazul proiectelor mari, timpul de accesare a cam expirat, Nistor consideră că şi un program investiţional mic e binevenit, atâta timp cât există posibilitatea de a fi câştigat, aşa că s-a orientat rapid. „Pe GAL-ul Sargeţia, de care aparţinem, urmează să depunem documentaţia necesară pentru asfaltarea unui drum de 800 de metri, în valoare de 48.000 de euro. Una dintre doleanţele primarilor din judeţ, deci, implicit a mea, este starea în care se află unele drumuri comunale. Dar după cum se ştie, modernizarea lor implică bani mulţi, pe care nu îi avem în bugetul local şi trebuie să ne organizăm în aşa fel, încât să-i câştigăm prin accesarea diferitelor proiecte guvernamentale sau europene. Anual, se cheltuie bani pentru pietruirea sau reabilitarea de drumuri. Şi drumurile agricole au mari probleme, dar încă nu am apucat să ajungem la ele. Plus că maşinile de mare tonaj care circulă mereu pe raza noastră administrativ-teritorială afectează atât drumurile forestiere, cât şi cele comunale, în traseul lor spre ieşirea în drumul judeţean”, a mai arătat edilul-şef.

MesagerulHunedorean

Recent Posts

PERCHEZIȚII ÎNTR-UN DOSAR PRIVIND BANCNOTE FALSIFICATE

Polițiștii specializați în combaterea criminalității organizate din Hunedoara au desfășurat, cu sprijinul jandarmilor și sub…

o oră ago

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Se vorbește prin târg că e scandal mare cu o firmă de cons­trucții care a…

22 de ore ago

Bulina albă

Laurențiu Nistor, președintele Consiliului Județean Hunedoara Pentru că s-a implicat ca Stadionul din Petroșani să…

22 de ore ago

Bulina neagră

V.G., din municipiul Deva Pentru că a fost emis un ordin de protecție pe numele…

22 de ore ago

Și-a atacat fostul socru cu o lopată pe stradă. Judecătoria Petroșani a dat undă verde pentru începerea procesului

Un bărbat din Petrila va fi judecat pentru lovire și alte violențe, după ce și-a…

22 de ore ago

A început contractarea utilizatorilor serviciului de salubrizare!

Magdalna Șerban SUPERCOM a început contractarea uti­lizatorilor serviciului de salubrizare din Zonele 1 Brad, 2…

22 de ore ago