Comunitate

La Zam a început curăţenia de primăvară

04 sorin nistor primar zam (1)Magdalena Şerban

Cu 20 de persoane care beneficiază de ajutor social, primarul din Zam, Sorin Nistor (foto), a început curăţenia de primăvară în comună. El face apel la populaţie, dacă se poate, să sprijine această acţiune.

„Am început cu localitatea Zam, şi urmează să ne extindem activitatea şi în celelalte sate aparţinătoare. Doresc să cer sprijin cetăţenilor, ca fiecare să-şi cureţe şi să-şi amenajeze partea din faţă a casei, având în vedere că posibilităţile noastre sunt reduse, dat fiind numărul mic de persoane care beneficiază de Legea nr.416 şi cu care lucrăm. Facem şi decolmatări de şanţuri, cu utilaje închiriate, ceea ce implică nişte costuri. Ne dorim să decolmatăm şanţurile şi canalele din fiecare sat, dar dacă nu reuşim să le cuprindem pe toate acum, ce rămâne, vom rezolva în primăvara următoare. Sunt sute de kilometri de şanţuri şi nici nu au mai fost decolmatate, de ani buni. În paralel, văruim pomii, podurile şi podeţele şi amenajăm zonele verzi. Suprafaţa comunei depăşeşte 16.000 de hectare, deci e destul de întinsă”, spune primarul Sorin Nistor. Acesta susţine că îşi mai doreşte să sprijine locuitorii comunei, amenajând drumurile de ţarină, până la vară.  „Vom umple gropile. Fiind vorba de drumuri de pământ, devin greu practicabile în condiţii de noroi. În mod normal, ar trebui pietruite, aşa că avem în vedere şi acest lucru, pentru viitor”, încheie primarul din Zam.

One thought on “La Zam a început curăţenia de primăvară

  • -am fost cu primarul din zam ,la mitingul pdl la cluj .este un om de omenie.pe autobuz i-am cantat [-geani morandi,imnul craiovei,imnul rapidului,etc.]

    -tel;-0730760164-

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura