Cu 20 de persoane care beneficiază de ajutor social, primarul din Zam, Sorin Nistor (foto), a început curăţenia de primăvară în comună. El face apel la populaţie, dacă se poate, să sprijine această acţiune.
„Am început cu localitatea Zam, şi urmează să ne extindem activitatea şi în celelalte sate aparţinătoare. Doresc să cer sprijin cetăţenilor, ca fiecare să-şi cureţe şi să-şi amenajeze partea din faţă a casei, având în vedere că posibilităţile noastre sunt reduse, dat fiind numărul mic de persoane care beneficiază de Legea nr.416 şi cu care lucrăm. Facem şi decolmatări de şanţuri, cu utilaje închiriate, ceea ce implică nişte costuri. Ne dorim să decolmatăm şanţurile şi canalele din fiecare sat, dar dacă nu reuşim să le cuprindem pe toate acum, ce rămâne, vom rezolva în primăvara următoare. Sunt sute de kilometri de şanţuri şi nici nu au mai fost decolmatate, de ani buni. În paralel, văruim pomii, podurile şi podeţele şi amenajăm zonele verzi. Suprafaţa comunei depăşeşte 16.000 de hectare, deci e destul de întinsă”, spune primarul Sorin Nistor. Acesta susţine că îşi mai doreşte să sprijine locuitorii comunei, amenajând drumurile de ţarină, până la vară. „Vom umple gropile. Fiind vorba de drumuri de pământ, devin greu practicabile în condiţii de noroi. În mod normal, ar trebui pietruite, aşa că avem în vedere şi acest lucru, pentru viitor”, încheie primarul din Zam.
Vorbesc cârcotașii pe la colțuri că într-o primărie de la noi se întâmplă ca într-un…
Ministrul Muncii, Florin Manole (foto), a declarat ieri că economia României se confruntă cu probleme…
Liliana Stolnicu, managerul Sanatoriului de Pneumoftiziologie Brad Pentru investițiile pe care le implementează din finanțări…
B.T., din municipiul Deva Pentru că a fost prins conducând mașina fiind sub influența drogurilor.…
Într-o tentativă grosolană de a falsifica realitatea și de a șterge cu o cârpă murdară…
Un bărbat din Uricani s-a trezit dator la un IFN după ce a încercat să…
View Comments
-am fost cu primarul din zam ,la mitingul pdl la cluj .este un om de omenie.pe autobuz i-am cantat [-geani morandi,imnul craiovei,imnul rapidului,etc.]
-tel;-0730760164-