Categories: Actualitate

La Vulcan, noaptea nu se trag obloanele, ci se consumă energie electrică pe modul inteligent

Screenshot

Magdalena Șerban
Ce bine e să fii pregătit! În timp ce unii edili fac calcule de unde și cum să strângă cureaua ca să nu se lăfăie în consumul de energie electrică, la Vulcan, situația e simplă. Asta, fiindcă aici s-a implementat din fonduri euro­pene un proiect de modernizare a rețelei de iluminat public, ceea ce duce la control sporit și reduceri consi­derabile la factură. Astfel, în contextul actual al stării de alertă energetică națională, primarul Cristian Merișanu a anunțat că s-a decis di­minuarea intensității ilumi­na­tului public la 40% pe aproape întreaga durată a nopții, sistemul in­teligent premițând reglaj în funcție de apus, răsărit și intervalele cu trafic re­dus.

Solidari
România a început deja să primească energie electrică produsă de una dintre centralele nucleare ale Ucrainei. Guvernul le-a solicitat companiilor pri­vate, iar instituțiilor de stat le impune re­ducerea consumului, în special în orele de seară. ,,Municipiul Vulcan contribuie la reducerea consumului de energie electrică. Datorită investițiilor realizate prin fonduri europene, avem astăzi un sistem de iluminat public inteligent, care ne permite să reducem cu aproximativ 60% intensitatea iluminatului, fără a afecta în mod semnificativ siguranța cetățenilor. Noul program prevede pornirea iluminatului la 40%, la 45 de minute după apus, și menținerea acestui nivel până la 45 de minute înainte de răsărit, când siste­mul va fi oprit. Este o măsură de responsabilitate și solidaritate, prin care con­tri­buim la economisirea energiei. Încă o dată se dovedește că fondurile europene în­seamnă investiții inteligente și soluții concrete pentru comunitatea noastră ”, a transmis primarul din Vulcan, Cristian Merișanu (foto).

Reamintim că
investiția a fost realizată prin Pro­gramul Operațional Regional (POR) și a implicat înlocuirea și completarea a 1.660 de aparate de iluminat, montarea a 170 de stâlpi metalici stradali noi cu corpuri de iluminat, extinderea rețelei de iluminat pe 3,64 km, modernizarea a 9 puncte de aprindere, integrarea a 1.830 de aparate cu LED într-un sistem inte­ligent de management prin teleges­tiune. Ce a însemnat ca infuzie de fon­duri europene? Valoare eligibilă neram­bursabilă din Fondul European de Dez­voltare Regională (FEDR): 9.344.835,89 lei.Valoare eligibilă nerambursabilă din bugetul național: 1.429.210,19 lei. Cofi­nanțarea eligibilă a beneficiarului (Muni­cipiul Vulcan): 219.878,50 lei.

Mesagerul Hunedorean

Recent Posts

Gura lumii

  Vorbesc cârcotașii că o șefă din județ are un apetit foarte mare pentru tinerii…

6 minute ago

Bulina albă

  Polițistul brădean Radu Pavel Pentru că a reușit să urce singur și apoi să…

8 minute ago

Se deblochează 87 de posturi în spitalele din judeţ, la un deficit de peste 800 de angajaţi. Cum e la Spitalul Judeţean de Urgenţă Deva?

  Magdalena Șerban Spitalului Județean de Urgență Deva a înaintat în prima parte a anului…

19 minute ago

Magdalena Șerban Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare pentru Securitate Minieră și Protecție Antiexplozivă (INSEMEX) Petroșani a participat la întâlnirea de lucru pe tema managementului insti­tu­telor naționale de cercetare-dez­vol­tare, organizată de Institutul Na­țio­nal de Cercetare-Dezvoltare în Sil­vi­cultură „Marin Drăcea”, fiind repre­zentat de directorul general, dr. ing. George Artur Găman. Agenda viitoare ,,La eveniment au fost prezenți Minis­trul Educației și Cercetării – Mihai Dimian, Președintele Autorității Națio­nale pentru Cercetare – Andrei Alexan­dru și Vicepreședintele Autorității Na­țio­nale pentru Cercetare – Tudor Prise­caru. Pe agenda discuțiilor s-au aflat subiecte de interes major pentru rețea­ua institutelor naționale: stadiul și pers­pectivele Programului Nucleu, opțiunile de finanțare pentru perioada următoa­re, principiile unei guvernanțe instituțio­nale eficiente, precum și modul de colaborare dintre institute și autoritatea centrală pentru cercetare”, a afirmat dr. ing. George Artur Găman (foto), direc­torul general al Insemex Petroşani şi preşedintele de onoare al Asociaţiei Salvatorilor Minieri şi de Suprafaţă. Urmează cinstirea tuturor minerilor plecați dintre noi Pe de altă parte, fiindcă mâine este o săr­bătoare specială, data de 6 august fiind recunoscută drept Ziua Minerului în România, un moment dedicat come­morării ortacilor uciși în Greva de la Lu­peni din 1929 și omagierii celor care și-au pierdut viața în accidente de muncă, tre­buie menționat că aceasta amintește și de riscurile imense și sacrificiul oame­nilor care au scos la lumină resursele subsolului, fiind mar­cată prin slujbe de pomenire și depu­neri de coroane, în special în zona Văii Jiului. ,,Dumnezeu să-i odihnească pe cei trecuți la cele veș­nice! Pentru toți cei care au îmbră­țișat această ramură profesională, transmit respectul și prețuirea mea, precum și urarea de sănătate și mult bine. La Mulți Ani și Noroc Bun!”, a transmis dr. ing. George Artur Găman. Sursă foto: Facebook / Andrei Alexandr

Magdalena Șerban Împlinirea a 50 de ani de căsnicie e una dintre cele mai respectate…

24 de minute ago

INSEMEX Petroşani, prezent la o întrunire-etalon

        Magdalena Șerban Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare pentru Securitate Minieră și Protecție…

26 de minute ago

Restaurarea integrală a Castelului Corvinilor, la final. Ceea ce părea imposibil, s-a făcut

Unul dintre cele mai importante proiecte de patrimoniu din România intră în ultima etapă, iar…

53 de minute ago