Categories: Comunitate

La Vaţa, accent pe infrastructură

Nicolle Ebner

Milu Folescu (foto) a preluat frâiele administrării comunei Vaţa de Jos la jumătatea anului 2004. De atunci, s-au realizat multe investiţii, dar cele mai notabile sunt cele de anul trecut, primarul valorificând din plin oportunitatea atragerii de fonduri externe pentru modernizarea majorităţii satelor din comună.

„Precum casa, aşa şi stăpânul”

Orice bun gospodar ştie că, „precum casa, aşa şi stăpânul”. Astfel, primarul a reparat clădirea instituţiei, a Şcolii Generale din Vaţa de Jos şi a unităţilor de învăţământ din Ociu, Târnava de Criş şi Birtin. Nu a uitat nici de „casele de petreceri” ale locuitorilor, aşa că s-a făcut luntre şi punte, ca să finalizeze şi lucrările la Căminul Cultural din Vaţa de Jos, la această oră fiind în desfăşurare repararea căminelor culturale din Birtin, Prihodişte, Căzăneşti, Ciungani şi Prăvăleni. Cât despre „casele destinate spiritului”, s-a finalizat pictura pe bisericile ortodoxe române din Prăvăleni şi Birtin şi, în paralel, s-a terminat şi documentaţia privind desprăfuirea şi reabilitarea picturii din Biserica Ortodoxă Română din Ociu. Nu au fost neglijate nici lăcaşurile de rugăciune din alte sate, aşa că se continuă lucrările de construcţie la bisericile din Târnava de Criş şi Basarabasa şi reparaţiile la bisericile din Vaţa de Jos şi Căzăneşti.

„În 2010, se va ajunge cu situaţia plăţilor la zi”

În domeniul învăţământului, este asigurat transportul gratuit al elevilor, fiecare copil primeşte cadou de sărbători, iar biblioteca are un număr de aproximativ 200 de cititori permanenţi. Mai greu cu achitarea burselor şcolare, domeniu în care primăria a acumulat restanţe, dar nu pentru mult timp. „În anul 2009, o mare problemă a fost colectarea taxelor şi impozitelor locale, dar şi vânzarea masei lemnoase din pădurea primăriei, fapt ce a dus la decalaje mari în ceea ce priveşte plăţile. În cursul anului 2010, se va ajunge cu situaţia plăţilor la zi”, se angajează primarul Milu Folescu, menţionând că, din cauza banilor tot mai puţini, se fac eforturi mari pentru menţinerea echipei de fotbal „Ponorul” Vaţa în campionatul judeţean.

Proiect de şase milioane de euro, împreună cu Primăria Tomeşti

De remarcat că edilul şef al comunei a pus un accent deosebit pe dezvoltarea infrastructurii, unde se şi văd rezultatele. Astfel, în ultimii ani, Centrul civic al localităţii reşedinţă de comună arată ca unul similar din Europa, cu lămpi cu consum redus şi sistem de aprindere şi stingere automată, alei pietonale, fântână arteziană şi un platou pentru spectacole în aer liber. Prin intermediul unui Program SAPARD, s-au asfaltat drumurile comunale care străbat satele Ociu, Birtin, Tătărăştii de Criş, Prihodişte, Basarabasa şi Brotuna, s-a finalizat modernizarea iluminatului public şi au început lucrările de electrificare a satului Căzăneşti. „De asemenea, am finalizat prima etapă a lucrării de alimentare cu apă din sursa Peştera Prihodişte şi s-au făcut ridicările topografice pentru etapa a doua, de final al proiectului. Continuăm lucrările de alimentare cu apă a satelor Brotuna şi Târnava de Criş pe Măsura 3.2.2., din fonduri europene, în parteneriat cu Primăria Tomeşti, proiectul având o valoare de şase milioane de euro. În satul Ocişor, am introdus deja tuburile pentru alimentarea cu apă, am achiziţionat tubulatura pentru reţeaua de apă din Birtin, iar în satul Prăvăleni, lucrările la introducerea reţelei de apă sunt aproape de final”, spune primarul.

După calamităţile produse în 2005, administraţia locală a reuşit să repună în circulaţie podul rupt de Valea Văţişoara în satul Căzăneşti şi să achiziţioneze o serie de materiale necesare regularizării mai multor văi de pe raza comunei.

MesagerulHunedorean

Recent Posts

Șofer fără permis, aflat sub influența alcoolului și cu mașină neînmatriculată, reținut de polițiștii din Lupeni

Un bărbat de 34 de ani, din Lupeni, a fost reținut de polițiști, după ce…

12 ore ago

INTERVENȚIE A POLIȚIȘTILOR DIN HUNEDOARA ÎNTR-UN CAZ DE VIOLENȚĂ DOMESTICĂ

Polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Hunedoara au intervenit prompt, în seara zilei de 27 martie…

o zi ago

ACȚIUNI AMPLE ALE POLIȚIȘTILOR HUNEDORENI PENTRU MENȚINEREA ORDINII ȘI SIGURANȚEI PUBLICE

Polițiștii din județul Hunedoara au desfășurat, în data de 27 martie 2026 și în noaptea…

o zi ago

Un bărbat de 49 de ani a fost grav rănit în urma unui accident rutier care s-a produs, în această seară, în orașul Petrila, pe strada Cimpa

În evenimentul rutier a fost implicat un singur autoturism. Echipajele de salvatori de la Detașamentul…

2 zile ago

CONSILIUL JUDEȚEAN HUNEDOARA A CONTESTAT HOTĂRÂREA DE GUVERN PRIN CARE DIRECȚIA SILVICĂ HUNEDOARA VA FI COORDONATĂ DE LA ALBA

Consiliul Județean Hunedoara a declanșat oficial demersurile pentru contestarea Hotărârii de Guvern prin care Direcția…

2 zile ago

O clipă de teribilism. Un risc imens. O viață care se poate termina.

Depășirile periculoase nu sunt doar „manevre riscante” — sunt decizii care pot aduce tragedii. În…

2 zile ago