Categories: Comunitate

La Universitatea din Petroşani a început noul an de studiu

Magdalena Şerban

În fiecare an, pe 5 octombrie, în întreaga lume este sărbătorită Ziua educaţiei şi a celor care activează în acest domeniu. Într-un astfel de context, ieri a fost marcată începerea anului universitar 2020-2021 la Universitatea din Petroşani. Evenimentul s-a desfăşurat în par­carea din faţa sediului rec­toratului, cu res­pectarea normelor sanitare dictate de pan­demie, mai exact purtarea măş­tii şi aplicarea măsurilor ce ţin de re­gulile de distanţare.
Din punct de vedere organizaţional, Senatul universităţii a prevăzut două posibile scenarii aplicabile. Primul va fi activat în cazul în care numărul de infecţii cu noul coronavirus se va situa între unu şi trei cazuri la mia de locuitori şi prevede că activităţile de curs şi seminar se vor organiza online, iar cele de laborator, lucrări practice şi proiecte vor impune prezenţa fizică a cadrelor didactice şi a studenţilor. Scenariul al doilea, ce va fi aplicat dacă numărul de infec­ţii va fi mai mare de trei cazuri la mia de lo­cui­tori, înseamnă participarea tuturor studenţilor la activităţile didactice desfăşurate exclusiv online.
„Am decis să începem activitatea potrivit sce­na­­riului hibrid, însă suntem pregătiţi pentru a sus­ţine cursurile online, aşa cum am făcut-o şi în se­mestrul doi şi ne propunem să realizăm doar anumite cursuri de laborator şi seminarii în sis­tem faţă în faţă, dacă evident se impune acest lucru. Platforma educaţională pe care am achi­zi­ţio­nat-o funcţionează perfect, este asi­gurată şi în­treaga infrastructură IT nece­sară, iar studenţii noştri au, la rândul lor, mij­loacele teh­nice nece­sare pentru acest mod de desfăşu­ra­re a activi­tă­ţilor didactice”, a precizat prof. univ. dr. ing. Sorin Mihai Radu (foto), rec­to­rul Uni­ver­si­tăţii din Petroşani. Acesta le-a urat mult succes atât celor 3712 studenţi aflaţi la linia de start în noul an, cât şi tuturor cursanţilor, pre­cum şi cadrelor didactice. De amintit că uni­tatea de învăţământ superior din Valea Jiului a fost eva­luată de către Agenţia Română de Asigurare a Calităţii în Învăţământul Superior (ARACIS) şi a obţinut cea mai înaltă certificare, res­pectiv cali­fi­cativul de “instituţie de învă­ţă­mânt superior cu grad de încredere ridicat”.

 

Mesagerul Hunedorean

Recent Posts

Adrian David a luat proba scrisă la concursul pentru funcția de director general al Casei de Sănătate Hunedoara

Adrian David a obținut nota 77,2 la proba scrisă a concursului pentru ocuparea funcției de…

17 ore ago

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Spun gurile rele că un afacerist din zonă a fost lă­sat cu conturile aproa­pe goale…

19 ore ago

Bulina albă

Ștefan Tiriteu, manager Spitalul municipal Brad Pentru că, pentru prima dată, Spitalul Municipal Brad va…

19 ore ago

Bulina neagră

B.N., din Dolj Pentru că a fost prins după ce a furat în repetate rânduri…

19 ore ago

Concurs pentru 20 de posturi de director general la Casele județene de sănătate; post scos la concurs și pentru CAS Hunedoara

Casa Națională de Asigurări de Sănătate a organizat concurs pentru postul de director general în…

19 ore ago

Speranțe pentru sute de deveni: 132 de locuințe sociale pe strada Depozitelor vor fi date în folosință anul viitor

Municipiul Deva face un pas major în sprijinirea persoanelor aflate în difi­cul­tate, prin avansarea lucrărilor…

19 ore ago