Magdalena Șerban

A câștigat al patrulea mandat de pri­mar, pe care îl va prelua în toam­nă, fiind reales de comunitatea din Turdaș datorită investițiilor reali­zate până acum. Așa că Remi Bocșeri (foto) are posibilitatea să ducă la în­deplinire obiectivele propuse pentru următorii patru ani.

S-au bifat: școli dotate, drumuri bune, apă-canal și gaz
„Noua echipă de consilieri locali numără 5 de la PSD, 5 de la PNL și 1 de la AUR. Am multe ținte administra­tive, însă aș aminti o bază sportivă în localitatea Pricaz, care să includă te­renuri multifuncționale (tenis, fotbal, etc), vestiare, parcare și un punct în care să se poată servi un suc, o cafea, un ceai, ceva pentru o pauză sau după efortul depus. Ce mai vreau în acest sat este să îmbună­tă­țim par­tea de sistematizare, adică să ne orientăm către alei pietonale, de exemplu, și tot ce mai e necesar în acest sens. Avem fi­nan­țare pentru construcția unui bloc ANL, am primit undă verde pen­tru a fi cu­prinși pe lista de investiții, așa că așteptăm. Sunt pre­vă­zute 40 de apartamente. Ne-ar ajuta foarte mult să re­zol­văm pro­ble­ma lo­ca­ti­vă, dată fi­ind situa­ția în care foarte multe familii stau îngră­mă­dite, câte 3 ge­nerații într-o locu­in­ță, din pri­­cina lip­sei unui spațiu adec­vat. Deconges­tiona­rea e singura so­luție, pentru a se trăi în condiții de­cente. Apoi, la grădinița și școa­la din Pricaz plus din Turdaș s-a asigurat deja programul Masă Caldă, cei mici beneficiind de meniu gratuit, zilnic, pe întreaga perioadă a cursu­rilor. Va con­ti­nua. E foarte impor­tant acest lucru și am ținut neapărat să nu ne rezu­măm la un sim­plu sandwich. Ei au nevoie de aport ca­loric de calitate, de vitami­ni­zare, nu le poți da orice, rece. Sunt în pe­rioada de creștere. De ase­me­nea, dintr-o finanțare în cuantum de 4 miliarde lei vechi, obținută prin Planul Na­țional de Redresare și Re­ziliență (PNRR) am finalizat dotarea cu mo­bi­lier școlar și echipamente spor­tive și IT la toate școlile, fiind în­lo­cu­ite ve­chile table cu unele in­ter­ac­tive și mul­te altele fiind ac­tu­ali­zate la vremurile și cerințele din prezent. Totul a evoluat și trebuie să ținem pa­sul. Totodată, prin pro­gra­mul Anghel Saligny vom fi­naliza canalizarea, până în septembrie-oc­tom­­brie, la Spini și Râpaș. Acestea sunt doar câteva lucrări, bine­în­țe­les. Dez­vol­ta­rea are loc pe diferite struc­turi”, a subliniat Remi Bocșeri, pri­marul din Turdaș.

 

Mesagerul Hunedorean

Recent Posts

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

E uimitor cât bănuț public se poate încasa fără să faci nimic. Se zvonește că…

13 ore ago

Bulina albă

Gigi Pușcă, antrenor de tir cu arcul din Valea Jiului Pentru că participă cu cinci…

13 ore ago

Bulina neagră

Gheorghe B., din Aninoasa Pentru că a fost condamnat pentru conducere fără permis, dar a…

13 ore ago

INVESTIȚII ÎN INFRASTRUCTURĂ: Drumul Județean DJ 687D este în șantier!

Consiliul Județean Hunedoara continuă modernizarea rețelei rutiere din județul Hunedoara. Astfel, au fost demarate lucrările…

13 ore ago

Fiecare gest poate salva· o viaţă: Atelier practic de prim ajutor găzduit de către Primăria Municipiului Deva

Primăria Municipiului Deva a fost gazda unui atelier practic de prim ajutor dedicat membrilor Consiliului…

17 ore ago

Luncoiu de Jos: achiziţie din bani europeni pentru susţinerea lucrărilor edilitare

Magdalena Șerban Comuna Luncoiu de Jos face parte din Asociația GAL Țara Zarandului, un grup…

17 ore ago