Adriana Năstase
La Simeria lucrurile merg din ce în ce mai bine. Primarul Iulius Bedea (foto) a semnat, recent, un alt proiect de investiții, pentru construirea unor blocuri cu consum de energie aproape zero.
Și blocuri ANL
„La București am semnat un alt contract de finanțare (PNRR) prin care vom construi 3 blocuri de locuințe nZEB (n.r.- nZEB este un concept devenit obligatoriu în construcții: Clădiri cu consum de Energie aproape Zero, altfel spus clădiri cu performanță energetică foarte ridicată) pentru tinerii din orașul Simeria. Valoarea obținută pentru acest proiect este de aproape 1.600.000 de euro. Cele 3 blocuri nZEB plus, vor fi integrate în noul Cartier Rezidențial „Traian”, unde vom construi alte două blocuri ANL după ce vom abține finanțarea pentru un alt proiect depus deja la Agenția Națională de Locuințe a cărui valoare se ridică la peste 1.820.000 de euro”, a declarat Iulius Bedea, primarul orașului Simeria.
Cartier rezidențial
Potrivit edilului șef al Simeriei, fiecare bloc nZEB plus va avea 6 apartamente. Construcțiile propuse se vor dezvolta pe trei niveluri supraterane, Parter + 1 Etaj + Mansardă, anunță primarul Bedea.
„Funcțiunile sunt dispuse pe niveluri: Parter: Vestibul, Casa Scării, Apartament 1 (Living, Dormitor, Hol, Bucătărie, Baie), Apartament 2 (Living, Dormitor, Hol, Bucătărie, Baie), Etaj: Casa Scării, Apartament 1 (Living, Dormitor, Hol, Bucătărie, Cămară, Baie), Apartament 2 (Living, Dormitor, Hol, Bucătărie, Cămară, Baie), Mansardă: Casa Scării, Apartament 1 (Living, Dormitor, Hol, Bucătărie, Cămară, Baie), Apartament 2 (Living, Dormitor, Hol, Bucătărie, Cămară, Baie). Noile unități de locuit vor fi conforme cu ținta privind atingerea pragului de minimum 20 la sută consum primar de energie, mai mic în comparație cu cerințele privind construcțiile nZEB stipulate în reglementările naționale. Acest consum de energie va fi reflectat în certificatele de performanță energetică”, spune Iulius Bedea.
Noul Cartier Rezidențial „Traian” din Simeria se va compune din 3 blocuri noi nZEB plus, 2 blocuri noi ANL, minimum 10 case ce vor fi construite pe un teren oferit tinerilor căsătoriți, grădiniță, spațiu comercial, spațiu de joacă, parcări auto, etc.
„În perioada următoare, voi semna noi contracte de finanțare în valoare de peste 10.000.000 de euro.Îndrăznește să crezi! Simeria se va dezvolta! Proiectele ce le vom realiza vor genera zeci de noi locuri de muncă”, a adăugat Iulius Bedea, primarul orașului Simeria.
Ministrul Muncii, Florin Manole (foto), a declarat ieri că economia României se confruntă cu probleme…
Liliana Stolnicu, managerul Sanatoriului de Pneumoftiziologie Brad Pentru investițiile pe care le implementează din finanțări…
B.T., din municipiul Deva Pentru că a fost prins conducând mașina fiind sub influența drogurilor.…
Într-o tentativă grosolană de a falsifica realitatea și de a șterge cu o cârpă murdară…
Un bărbat din Uricani s-a trezit dator la un IFN după ce a încercat să…
Magdalena Șerban Recent, o delegație a Institutului Național de Cercetare-Dezvoltare pentru Securitate Minieră și Protecție…