Categories: Comunitate

La sanatoriul din Brad s-au stabilit priorităţile pentru 2019

Magdalena Şerban

Pe lângă propunerile investiţionale înaintate, cu solicitarea de finanţare, către Consiliul Judeţean Hunedoara, în subordinea căruia se află Sanatoriul de Pneumoftiziologie Brad, reprezentanţii instituţiei medicale se confruntă cu un aflux numeros de pacienţi.
„Achiziţionarea unui lift exterior destinat exclusiv bolnavilor rămâne prioritară pentru 2019. Momentan, avem doar unul singur, cu care este adusă mâncarea la pacienţi, dar se impune asigurarea transportului între demisol şi etajul doi. Persoanele care se adresează instituţiei noastre nu sunt toate apte să se deplaseze în condiţii normale. Unele se află în scaun cu rotile, altele au suferit intervenţii chirurgicale sau pur si simplu vârsta şi starea de sănătate nu le permit să se descurce pe scări. De asemenea, mai trebuie să înlocuim circuitele electrice şi o parte din ţevile aferente sistemului de încălzire. De multe ori, din pricina consumatorilor multipli rămânem în pană de curent. De altfel, instalaţia e una veche, legăturile îmbinând cuprul cu aluminiul. Ca şi consumatori mari aş indica staţia de oxigen şi aparatul Röntgen”, a spus medicul primar pneumolog Marcel Iosif Cârjea (foto), managerul Sanatoriului de Pneumoftiziologie Brad.
Acesta susţine că a găsit înţelegere din partea conducerii Consiliului Judeţean Hunedoara şi are speranţa că în măsura posibilităţilor pe care le oferă alocările bugetare din 2019, se vor materializa proiectele investiţionale amintite. „Am ieşit cu bine din iarnă, pacienţilor nelipsindu-le nici căldura, nici medicamentele. Acum ne confruntăm cu o perioadă de aflux considerabil de pacienţi, fiind epidemie de gripă. Tratăm mai mult exacerbări de bronşită cronică obstructivă, de astm, de boli pulmonare produse de virusuri. S-a făcut triajul epidemiologic foarte atent, iar cazurile de viroză respiratorie suspecte de gripă au fost direcţionate către boli infecţioase. Dacă bolnavul are afecţiuni asociate (boli de inimă, respiratorii cronice, renale, hepatice etc.) ce determină imunodepresie, atunci o viroză devine periculoasă, putând avea o evoluţie nefavorabilă. Ca dovadă stă numărul de decese pe urma gripei, înregistrate la nivel naţional“, a mai precizat managerul.

Mesagerul Hunedorean

Recent Posts

BĂRBAT DE 33 DE ANI DIN URICANI, ARESTAT PREVENTIV DUPĂ ÎNCĂLCAREA MĂSURII ARESTULUI LA DOMICILIU

Polițiștii din Uricani au pus în executare un mandat de arestare preventivă emis de Judecătoria…

3 ore ago

DOI TINERI DIN VULCAN, BĂNUIȚI DE COMITEREA UNEI INFRACȚIUNI DE FURT CALIFICAT, REȚINUȚI DE POLIȚIȘTI, ÎN URMA CERCETĂRILOR EFECTUATE

Activitățile investigative desfășurate de polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Vulcan au condus la identificarea și…

3 ore ago

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Vorbesc cârcotașii că o șefă de la o ins­tituție publică a ajuns să-și sperie așa…

22 de ore ago

Bulina albă

Agentul șef principal Daniel Gapșea, criminalist la Poliția Orașului Uricani Pentru că a reușit să-i…

22 de ore ago

Bulina neagră

R.E., din municipiul Deva Pentru că este acuzat că a încălcat din nou ordinul de…

22 de ore ago

Apă pură, din Masivul Retezat, pentru locuitorii comunei Hărău și o infrastructură modernă

Magdalena Șerban A fost emis ordinul de începere a lucră­rilor pentru modernizarea și înființarea surselor…

22 de ore ago