Comunitate

La Răchitova, pregătirile pentru iarnă sunt aproape gata

Magdalena Şerban

Primarul din Răchitova, Liviu Simedroni (foto), speră ca iarna ce se apropie să fie una domoală, pregătirile fiind făcute din timp. De curând s-au mai finalizat şi câteva reparaţii la drumuri şi s-a reuşit să se acopere cererea de servicii medicale locale, prin punerea în funcţiune a unui cabinet stomatologic, ce va fi urmat de un punct farmaceutic.

“Am pietruit câteva drumuri din satele aparţinătoare. Am reparat cu piatră şi nişte drumuri agricole (de păşune) şi am reuşit să turnăm covor asfaltic pe o porţiune de 200 de metri de drum, mai exact pe o stradă din Răchitova. Totul s-a făcut din bugetul local. Ca o noutate, vreau să spun că noul cabinet stomatologic este deja funcţional, doctoriţa de aici având program în zilele de luni, marţi şi miercuri. Totodată, urmează să se deschidă şi o farmacie. În acest sens, avem licitaţia pentru atribuirea spaţiului ce face parte din cadrul dispensarului uman. Şi pe partea de lemne de foc stăm bine, fiind asigurat în totalitate necesarul pentru şcoli şi instituţii. Referitor la populaţie, în procent de 80 la sută am reuşit să acoperim cererile primite. Ştim că este o criză acută de lemn de foc la nivel de judeţ, dar ne putem numi un caz fericit. Avem pădure comunală (2.400 de hectare), dată în administrare Ocolului Silvic Valea Haţegului, din Densuş. În plus, localnicii au şi ei fond forestier. Nu toţi, dar majoritatea. Şi preţul la care a fost dat lemnul de foc către populaţie a fost unul foarte bun, nedepăşind 150 de lei pe metru cub ”, a afirmat primarul Liviu Simedroni. Acesta a mai spus că alte pregătiri de iarnă, ce sunt pe lista de priorităţi, ţin de achiziţionarea materialului antiderapant (nisip şi sare) şi contractarea unei firme de deszăpezire.

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura