Categories: ActualitateFlash

La Plopi, n-a fost doar un simplu accident rutier, ci un fapt mult mai grav. Cine face lumină în cazul poliţistului aflat la terapie intensivă?

Mircea Lepădatu

O informaţie care, după cum a fost transmisă de către Poliţie, părea un simplu accident rutier, s-a dovedit în cele din urmă a fi ceva mult mai grav. În primul rând, nu înţelegem de ce Poliţia nu a comunicat de la bun început că victima accidentului înregistrat sâmbătă noaptea pe DN 66, în zona localităţii Plopi, a fost un poliţist. Mai exact, agentul principal Paul Nelu Obreja, şeful Postului de Poliţie din comuna Bretea Română. A făcut-o numai după ce purtătorul de cuvânt al instituţiei a fost interpelat direct pe această temă de jurnalişti. Dar să trecem peste asta, o fi avut conducerea IPJ Hunedoara motivele ei să nu facă public faptul că un poliţist aflat, se pare, în exerciţiul funcţiunii, a fost agresat în trafic. Iată însă că lucrurile în acest caz au luat rapid o altă turnură şi, de la o tamponare pe şosea şi fuga de la locul accidentului, s-a ajuns la acuzaţia de ultraj şi arestarea preventivă a două persoane.
Două persoane, arestate preventiv  
Într-un alt comunicat de presă, transmis de către IPJ Hunedoara, ieri în jurul orei 12,30, se precizau următoarele: „Cu privire la evenimentul rutier produs pe raza localităţii Plopi, în data de 8.02.2014, în care a fost rănit un poliţist din cadrul Postului de Poliţie Bretea Română, vă comunicăm faptul că în urma administrării probatoriului, s-a dispus schimbarea încadrării juridice a faptei săvârşite în calitate de conducător auto de către suspectul în vârstă de 20 ani, din infracţiunea de «părăsire a locului accidentului»,  în infracţiunea de «ultraj». De asemenea, au fost extinse cercetările  şi faţă de un alt suspect, în vârstă de 30 de ani, care se afla în autoturism cu principalul suspect, pentru săvârşirea în coautorat a aceleiaşi infracţiuni. După punerea în mişcare a acţiunii penale, cei doi inculpaţi au fost prezentaţi Judecătoriei Haţeg, care a emis mandat de arestare preventivă pentru o perioadă de 30 de zile”, se precizează în comunicatul poliţiei.
Deci, iată că, după ce am insistat cu întrebările asupra acestui caz, în comunicatul IPJ Hunedoara se precizează faptul că persoana rănită este un poliţist. Mai mult, se arată că nu este vorba de un simplu accident cu fuga de la faţa locului, ci de infracţiunea de ultraj, în urma căreia, la propunerea procurorului de caz de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Haţeg,  au fost arestate preventiv, nu una, ci două persoane. Deci, dintr-odată, treaba a devenit groasă de tot.
Deşi în comunicatul poliţiei nu sunt arătate numele celor două persoane arestate, precizăm că este vorba de Ioan-Sergiu Neag, tânărul de 20 de ani care s-a aflat la volanul maşinii care a tamponat-o pe cea a poliţistului şi de Sergiu-Sabin  Ardelean, 30 de ani, aflat în maşină alături de el.
„Au vrut să-mi omoare băiatul?”
Ieri, ne-a sunat la redacţie Ioan Obreja, tatăl poliţistului Paul Nelu Obreja, aflat  în prezent la secţia de terapie intensivă a spitalului din Deva. Omul, ca orice părinte, a vrut să afle ce s-a întâmplat cu fiul său, în ce împrejurări a ajuns acesta în spital cu coastele rupte şi plămânul perforat, cu scalpul luat de pe cap şi alte răni grave.
Şi, iată, ce spune Ioan Obreja: „Din informaţiile mele, culese la faţa locului, se pare că n-a fost vorba de un simplu accident. Fiul meu a fost urmărit de maşina condusă de Ioan-Sergiu Neag, alături de care se mai aflau încă patru persoane. Aceştia au tot lovit maşina fiului meu din spate şi lateral, până l-au scos de pe şosea. Apoi, doi bărbaţi din maşina agresorilor, probabil cei doi arestaţi preventiv – fiindcă ceilalţi trei au coborât şi n-au vrut să mai participe la agresiune – au mers la maşina fiului meu, încercând să-l scoată afară. Nu ştiu ce vroiau să-i facă, unde să-l ducă, vroiau poate să-i facă felul, să-l omoare? N-au mai apucat să-l scoată din maşină, deoarece au ieşit oamenii dintr-un local aflat în apropiere şi cei doi agresori s-au speriat şi au fugit”, ne-a declarat Ioan Obreja, tatăl poliţistului agresat.
Ancheta continuă, sub coordonarea Parchetului
Întrebat de noi despre acest caz, comisarul şef Liviu Dumitru, şeful IPJ Hunedoara, n-a reuşit să ne dea un răspuns satisfăcător, referitor la primul comunicat de presă, în care nu era menţionat că în accidentul respectiv era implicat şi un poliţist. În schimb, ne-a declarat că, întrucât  nu este vorba doar de un accident de circulaţie, ancheta asupra celor întâmplate sâmbătă noaptea la Plopi continuă sub coordonarea procurorului de caz de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Haţeg.
Starea poliţistului este stabilă
În ce priveşte situaţia actuală a poliţistului agresat – căsătorit, tată de tripleţi – aflat în Secţia Terapie Intensivă a Spitalului Judeţean de Urgenţă Deva, Călin Laza, managerul instituţiei, ne-a declarat că acesta a fost operat, scoţându-i-se coasta din plămân, scalpul i-a fost repus la loc, iar starea sa este stabilă, bărbatul fiind conştient şi cooperând cu personalul medical.

MesagerulHunedorean

View Comments

  • ..nu trebuie sa se faca ancheta la Hateg , trebuia preluata de Deva, aici nu mai au motivatie dupa anuntul de reducere a activitatii.
    situatia e mai complexa.
    furturile din zona , de la santierul RMR s-au derulat de-a lungul anilor nestingherite.
    taranii din gasca lui Neag erau urmariti de mult si poate ca au fost sutii principali la multe hotii , motorina, fier, piese de pe utilaje ,etc., au trecut ceva vreme in urma mascatii si prin curtea lor.
    taranii au lucrat candva la RMR , seful Radu le-a luat actiunile , spaga, viteii, si apoi i-a dat afara, apoi somerii au stiut unde si ce sa fure, asa s-a inchis RMR.
    TOTI NISTE HOTI si bietul politist alearga sa apere niste hoti de alti hoti, aici e paradoxul problemei.
    Agentul a vrut sa fie cinstit in timp ce altii au fost sefi de post prin zona si-au tras vile cum nu au sefii politiei si au iesit cuminti la pensie nici usturoi nu au mancat nici gura nu le miroase , rontaie cuminti ce au strans.E celebra la Hateg situatia ca un fost sef de structura a M.I. are vila perete in perete cu un fost sef de santier de la RMR.Simetrice.In toate sedintele era luat la suturi si nu avea treaba , nici rezultate si acum isi cultiva gradina linistit..
    La fel de celebre sunt cazurile ca la Hateg daca mergi la politie sa reclami ceva imediat sifoanele te dau pe goarna la faptas si apoi suporti consecintele.
    S.R.I. ul trebuie sa se implice mai mult sa ajute agentii din teren , iar jandarmi lui dom Demean ar trebui sa fie cel putin cate unul pe la cate un post de politie noaptea.Jandarmii pazesc procuratura la Hateg si politistii in misiune cad sub loviturile interlopilor. Procuratura o pot pazi si agentii locali ai primariei Hateg.Sa nu mai vorbim despre voluntarii care pot ajuta politia , in orase sau sate.Vedeti cum e cu voluntariatul pe la alte case , straine.In fine , sa dea Dumnezeu sanatate la politist sa poata avea grija de familie ,ca asta e cel mai important lucru.

  • Felicitari presei.Mai multi oameni cinstiti ar trebui sa luam atitudine,ca hotii sa fie prinsi,nu acoperiti,sa contribuim sa stea acolo unde le este locul.

  • De ce a vrut politia sa musamalizeze acest accident mintind ca e vorba de mici zgarieturi ,oare nu au fost pusi de ei sa-l omoare si sa-i scape de pedeapsa pe cei vinovati .Cand o sa-si revina va spune el mai multe despre aceasta conspiratie de a reduce omul la tacere .

Recent Posts

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Vorbesc gurile rele că un personaj trist din zona noastră i-a fentat pe unii de…

7 ore ago

Bulina albă

Florin Maxim, antrenorul Corvinului Hunedoara Pentru că echipa pe care o antrenează a ajuns în…

7 ore ago

Bulina neagră

C.C., din Valea Jiului Pentru că a fost acuzat de distrugere, după ce bărbatul a…

8 ore ago

Povestea merge mai departe. Mai frumos, mai incitant. „Citești și câștigi!”, la a X-a ediție

Concursul “Citești și câștigi” a ajuns la a 10-a ediție. „Ai învins? Continuă! Ai pierdut?…

8 ore ago

Amenințări și intimidări în pre-campanie

Președintele CJ Hunedoara cere pre­fec­tului să se implice pentru ca alegerile să fie corecte De…

8 ore ago

Ardeu, în centrul atenției administrative din Balșa

Magdalena Șerban Comuna Balșa prinde aripi în ma­terie de investiții, satul Ardeu urmând să fie…

8 ore ago