ActualitateFlashPolitica si administratie

La o valoare de piaţă de 100 milioane euro, Termocentrala Mintia a fost pusă pe butuci

Sorina Popa

V-aţi întrebat cam cât valorează Termocentrala Mintia? Ei bine, dacă vă vine sau nu să credeţi, ter­mocentrala are o valoare de piaţă de 100 de mili­oane de euro.
Administratorul judiciar al Complexului Energetic Hunedoara, Emil Gros, a declarat pentru MESAGERUL HUNEDOREAN că aceasta este valoarea ei de piaţă, dar cum în prezent unitatea nu funcţionează şi se află în procedure de conservare, valoarea ei de lichidare este de 50-60 de milioane de euro. CEH este în insolvenţă, iar datoriile către Ministerul de Finanţe se ridică la aproape 2 miliarde de lei, iar la Ministerului Me­diului la 4 miliarde de lei. Este vorba de restanţe la bugetul de stat, amenzi pentru nerespectarea condiţiilor de mediu, contravaloarea certificatelor verzi.
Recent, o firmă privată a anunţat că doreşte să achi­ziţioneze Termocentrala Mintia. Este vorba de societatea GSP Power SRL, a afaceristului Gabriel Valentin Comănescu. Potrivit lui Gros, adunarea creditorilor va analiza oferta depusă, sau ofertele dacă vor fi şi altele şi va analiza situaţia, iar în final va decide ce va face, va vinde termocentrala sau nu. Ceea ce este sigur, unitatea nu va mai fi preluată de Consiliul Judeţean Hunedoara.

3 comentarii la „La o valoare de piaţă de 100 milioane euro, Termocentrala Mintia a fost pusă pe butuci

  • Mai valoreaza 100 mil, dupca ce 80% din grupurile producatoare de energie au fost taiate deja pt fie vechi?

  • Se pregătește Apaprod-ul, datorită preocupării „deosebite” ale Consiliului Județean Hunedoara.

  • Uiailei,firma de mai sus e ,probabil,singura din România care nu are un compartiment,un sector sau cum vrei să-i spui,de „Întreținere” ! adică „Mentenanță” na, că acuma așa le zice!

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura