Comunitate

La manifestările de la Dupăpiatră, primarul din Buceş, Traian Achim, a transmis un mesaj clasei politice . „Patriotism nu înseamnă doar fluturarea tricolorului”

Magdalena Şerban

La cea de-a 47-a ediţie a „Întâlnirii moţilor cu istoria”, desfăşurată în weekend la Dupăpiatră, dincolo de programul manifestării, ce a inclus atât un parastas închinat eroilor, evocări şi onoruri, cât şi tradiţionalul spectacol folcloric, discursul primarului comunei Buceş, Traian Achim, a sunat ca un semnal de alarmă şi un îndemn la trezire.

Laitmotivul alocuţiunii sale a fost ideea de patriotism ce pare a fi confiscată, reprezentând ceva ce trebuie simţit, nu arătat cu degetul, devenind astfel o pură mascaradă, lăudăroşenie şi, în cele din urmă, monedă de schimb în obţinerea unor avantaje fie ele doar de imagine.
Aşa că factorii de decizie, cei aflaţi în funcţii publice, trebuie să aibă responsabilitate, interesul major pe care îl reprezintă fiind binele poporului şi în egală măsură demnitatea naţională. Asta, deoarece lupta eroică a zărăndenilor în timpul Revoluţiei Române din Transilvania de la 1848-1849, condusă de Avram Iancu, a lăsat urme nu doar în istoria neamului românesc, ci mai ales în inimile moţilor. „Se împlinesc 170 de ani de la puternica încleştare dintre familiile iubitoare de glie şi popor – aşa i-am numit aici pe moţi – şi trupele duşmane asupritoare. (…) Aţi venit cu sufletul încărcat de recunoştinţă să admirăm trecutul, să ne imaginăm viitorul pe care îl aşteptăm mai frumos şi mai înfloritor ca oricând. Pentru împlinirea acestor obiective, cu toţii, dar mai ales cei care suntem învestiţi în funcţii de responsabilitate trebuie să urmăm exemplul nobil al înaintaşilor noştri de a nu ne lăsa îngenunchiaţi în continuare cum am făcut-o în anii de după Revoluţie. Să fim fermi pentru a ne atinge scopurile promise naţiunii, să avem tăria să spunem lucrurilor pe nume, să credem şi să demonstrăm că această naţiune va avea o nouă renaştere. Guvernarea poporului să fie pentru popor, să ne păstrăm integritatea şi valoarea naţională, iar ceea ce posedă acest popor să rămână al poporului şi nu al altora. Acesta este patriotismul adevărat, nu doar a flutura tricolorul, trebuie avut în suflet şi în fapte. Libertatea cere sacrificii şi democraţia nu este perfectă”, a punctat în cadrul discursului susţinut ieri la Dupăpiatră, primarul Traian Achim.
Concluzia a fost una clară: istoria se repetă doar dacă nu învăţăm din greşeli şi ar trebui să ne fie lecţie de viaţă sacrificiul atâtor generaţii jertfite pentru idealul sfânt al unităţii de credinţă şi de neam. În fapt, patriotismul reprezintă, după credinţă, puterea unui popor. Iar când acesta uită de propriile sale valori, începe descompunerea lui socială şi culturală. Şi când unei naţiuni îi slăbeşte puterea de a-şi iubi şi de a-şi respecta strămoşii, atunci se află în declin. „Nici o guvernare, nici un partid, nici un om şi nici măcar un alt popor nu trebuie lăsaţi să ne dezbine şi să ne conducă după bunul plac şi interes. Când simţim că direcţia e greşită, nu punem capul în pământ, ci trebuie să ne facem auziţi şi înţeleşi. Drapelul e sfânt, dar nu trebuie fluturat fără a exista dincolo de el un gând bun pentru România şi pentru români”, a subliniat primarul din Buceş.

One thought on “La manifestările de la Dupăpiatră, primarul din Buceş, Traian Achim, a transmis un mesaj clasei politice . „Patriotism nu înseamnă doar fluturarea tricolorului”

  • L-am auzit si m-am bucurat ca nu este o „mana moarta” in peisajul politico-administrativ si social zarandean. Stiu si ca ceea ce a spus nu a placut unora dintre „urechile” prezente, ceea ce inseamna ca si-au atins tinta. FELICITARI DE LA „ALTCINEVA” CARE A ALES SA NU FIE ARUNCATOR CU „PARFUMURI FINE” ASUPRA UNEI „SELECTE”AUDIENTEI.

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura