Categories: Comunitate

La Lelese se lucrează pentru amenajamentul pastoral

Magdalena Şerban

Deşi fondurile necesare pentru realizarea amenajamentelor pastorale se asigură de la bugetul de stat, prin Ministerul Agriculturii, nu toate administraţiile locale s-au grăbit să finalizeze documentaţia. Unii primari au motive întemeiate. La Lelese, de exemplu, s-a aşteptat să fie dusă la bun sfârşit intabularea gratuită prin programul gratuity naţional.

Obligatoriu din 2019
„Suntem în discuţii pentru a-l realiza (n.r. amenajament) prin Direcţia Agricolă. Faptul că statul român plăteşte asta este de mare ajutor. Am întâmpinat câteva probleme cu identificarea pajiştilor, oamenii declarând diferite categorii de folosinţă. Acum, avem deja măsurătorile exacte, făcute în cadrul procesului de intabulare gratuită de care am beneficiat alături de Cerbăl şi Ghelari, dar trebuie eliminate neconcordanţele, astfel ca în hârtiile oficiale să apară la fel cum este situaţia în teren. Suntem în stadiul în care facem corecturi. Ceea ce a declarat omul la intabulare trebuie să coincidă cu ce transpunem noi, în acte. De luni, începe scrierea notificărilor pentru notar, în ce priveşte atribuirea extraselor CF şi realizarea intabulării. Vom începe cu satul Sohodol. Intabulările le facem pe cine găsim în cărţile funciare (moşi, strămoşi, bunici, părinţi etc.), dar apoi, tot pe banii statului, oamenii îşi pot face dezbaterea succesorală la zi. Lucrurile sunt dinamice, aşa că apar modificări. Chiar dacă ne întârzie puţin, va ieşi totul ca la carte şi asta contează“, a precizat primarul comunei Lelese, Ciprian Achim (foto). Cât priveşte amenajamentul silvic, documentaţia mai e valabilă încă opt ani de acum încolo. Administraţia publică locală are în proprietate 1.026 de hectare de pădure şi 2.400 de hectare de păşune, din care circa 300 reprezintă păşune împădurită şi se doreşte introducerea ei în fondul forestier naţional, pentru exploatare. „Toată lumea trăieşte azi, uitând că mai sunt mâine şi poimâine. Să se chinuie restul. Nu e bine. Nu suntem singuri pe pământ. Nu ne putem gândi doar la noi, la prezent, ci şi la viitor, la ce le lăsăm urmaşilor. De aceea ne chinuim şi ne batem capul să facem totul acum. Să lăsăm în urmă lucruri clare“, a mai spus primarul. Reamintim că de la anul, fermierii deţinători şi utilizatori de păşuni şi pajişti vor primi de la APIA sprijinul pe suprafaţă doar dacă administraţiile locale îşi fac treaba la timp. Iniţial, termenul limită pentru întocmirea documentaţiilor era 2018, dar, pentru că la nivel naţional foarte puţine proiecte de amenajamente pastorale au fost depuse, s-a decis amânarea lui până la 1 ianuarie 2019.

Mesagerul Hunedorean

Recent Posts

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Se vorbește prin târg că e scandal mare cu o firmă de cons­trucții care a…

11 ore ago

Bulina albă

Laurențiu Nistor, președintele Consiliului Județean Hunedoara Pentru că s-a implicat ca Stadionul din Petroșani să…

11 ore ago

Bulina neagră

V.G., din municipiul Deva Pentru că a fost emis un ordin de protecție pe numele…

11 ore ago

Și-a atacat fostul socru cu o lopată pe stradă. Judecătoria Petroșani a dat undă verde pentru începerea procesului

Un bărbat din Petrila va fi judecat pentru lovire și alte violențe, după ce și-a…

11 ore ago

A început contractarea utilizatorilor serviciului de salubrizare!

Magdalna Șerban SUPERCOM a început contractarea uti­lizatorilor serviciului de salubrizare din Zonele 1 Brad, 2…

11 ore ago

Femeie sechestrată timp de zece zile pentru a trece un garaj pe numele concubinului său

Un bărbat de 38 de ani, din mu­nicipiul Vulcan, a fost reţinut de poliţişti, fiind…

11 ore ago