Categories: Comunitate

La Lelese, lipsa apei a adus stare de urgență

Magdalena Șerban

Comuna Lelese are și ea necazuri din pricina lipsei apei. Primarul Ciprian Achim a luat măsuri ca oamenii locurilor și ani­ma­lele să nu stea în se­cetă zilnică, asigurându-le strictul necesar. Însă are și o explicație ce ține de ne­ce­sa­rul mărit, și anume că vre­murile s-au schimbat și în același timp cu ele și ne­voile și gradul de confort al populației au evoluat. Spălatul la lighean e is­torie, la fel ca și cel la mână. Automat, a crescut și con­su­mul de apă, vector al ci­vi­lizației. Iar cum natura dă cu por­ția, tre­buie im­ple­mentate soluții.

La limită, dar se descurcă
,,Sunt probleme mari cu seceta. La noi în comună sunt necazuri în satul Sohodol. Runcu Mare e pe vale, deci nu e problemă, aici fiind pârâul cu același nume, deși debitul lui nu e nici măcar la jumătate. Deci nu e chiar foarte bine. În Cerișor și Lelese avem instalații de apă potabilă pe care le alimentăm din izvoare foarte pu­ter­nice care nu seacă niciodată și nu își schimbă nici densitatea. La Sohodol, alimentarea cu apă se face din niște fântâni. Acolo unde sunt fântâni cu ape din infiltrații, și nu din pânza freatică, acolo apa e cu probleme. Am fost printre primii primari care au anunțat Prefectura. Ca să putem interveni, în jur de 23 iunie a fost asta, am declarat stare de urgență, am adunat Comitetul, am anunțat Pre­fectura, au venit și ei și așa că am putut aloca surse de bani și să le ducem apă. Din 23 iunie le tot ducem. Izvorul merge, dar nu face față cum ar trebui și așa că am suplimentat cu apă. La primărie avem 2 rezervoare de 2 mc și o platformă cu care le putem trage și duce apă la 2-3 zile pentru băut și folosit pentru ce e nevoie. Am curățat izvoarele ca să mărim puțin debitul (cu o firmă specializată) și am dus la oameni apă menajeră cu mașină închiriată de la Apa Prod. Bineînțeles, contracost, nici o societate neputând să facă pomeni. Vreau să le mul­țu­mesc pentru promptitudine. Pentru animale, cu sprijinul oamenilor din Sohodol cărora doresc să le mul­țu­mesc cu acest prilej, am reușit să fa­cem treabă. Ei chiar nu au stat cu mâna în sân. Am mai curățat niște izvoare și fântâni vechi care erau pe țarină și acum animalele se adapă de acolo. Suntem, totuși în regim de avarie. La una dintre fântâni am dus excavator, săpăm și colectăm pa în rezervoare mai mari, care să ajungă pentru animale vreo 2-3 zile. Noaptea se strânge și nu o lăsăm să se piardă”, a transmis primarul din Lelese, Ciprian Gheorghe Achim (foto).

Mesagerul Hunedorean

Recent Posts

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Zvonarii de serviciu din re­gi­u­ne au acul fin și ne-au adus la cunoștință o tărășenie…

11 ore ago

Bulina neagră

Marius P., din Lupeni Pentru că riscă să ajungă după gratii pentru infracțiunea de lovire…

11 ore ago

Bulina albă

Matteo Albei, sportiv din Petrila Pentru că a luat medalia de bronz la Cupa României…

11 ore ago

Poliția Locală Deva: La datorie, aproape de oameni!

• Polițiștii locali, în prima linie pentru ordine și siguranță în comunitate De la intervenții…

11 ore ago

Operațiunea JUPITER: Percheziții de amploare în București și în patru județe. Dosar penal pentru promovarea simbolurilor fasciste, legionare și antisemite

Polițiștii Serviciului de Investigații Criminale din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Hunedoara, sub coor­do­narea Parchetului…

11 ore ago

Lovitură pe piața neagră a produselor de lux din Hunedoara: Zeci de parfumuri și genți de firmă, ridicate de polițiști în cadrul Operațiunii „JUPITER”

Polițiștii din cadrul Biroului de In­ves­tigare a Criminalității Economice Hu­ne­doara au declanșat o amplă acțiune…

11 ore ago