Sorina Popa
Primăria comunei Ilia a beneficiat de fonduri de la guvern, pentru o serie de proiecte vizând dezvoltarea şi modernizarea localităţii, ea mai având în derulare şi alte proiecte de dezvoltare şi modernizare a satelor componente.
Reţea de apă şi canalizare
„Programul de dezvoltare a infrastructurii şi modernizarea de baze sportive în mediul rural”, prin care, pe baza unui proiect complex, suma de 3,5 milioane de lei, a însemnat pentru comunitatea noastră, realizarea reţelei de alimentare cu apă şi canalizare în localitatea Ilia. Cu aceşti bani, am efectuat studiile de fezabilitate, proiectul tehnic, asistenţa tehnică, lucrările de construcţii-montaj. În cadrul investiţiei, s-a finalizat, cu mici excepţii, reţeaua de apă şi canalizare din Ilia. De aceasta au beneficiat 800 de locuitori, mulţi dintre ei neavând conductele de apă şi canal legate la gospodăriile lor. Ca atare, lucrările au fost de mare impact. Am avut şi probleme pe două străzi – Libertăţii şi Horia – deoarece aici a fost necesară să se abordeze o soluţie tehnică mai specială şi mai greu de realizat, deoarece apa pătrundea în fosele septice din gospodăriile oamenilor de pe cele două străzi”, a declarat primarul comunei Ilia, Marius Omotă (foto).
Sală de sport şi stadion modernizat
Potrivit edilului şef din Ilia, tot în cadrul acestui proiect, s-a construit şi o staţie de epurare (n.r. printre cele mai moderne din judeţ), cu trei trepte, mecanică, biologică şi chimică.
„Dacă nu construiam această staţie de epurare, toată canalizarea din Ilia era compromisă. Staţia va prelua canalizarea de pe toate satele comunei. De asemenea, s-au pus în funcţiune două staţii de pompare, care preiau apele uzate de pe străzile Brodului şi Unirii”, a adăugat primarul Marius Omotă.
Tot la Ilia, în 2008, a fost ridicată o sală de sport (n.r.-prima sală de sport din mediul rural construită în judeţ). De asemenea, s-a trecut la modernizarea stadionului din localitatea centru de comună. Este vorba de refacerea totală a tribunelor şi dotarea lor cu scaune de plastic, reabilitarea şi aducerea la standardele necesare a vestiarelor, grupurilor sanitare şi a instalaţiei de încălzire centrală. De asemenea, s-a reabilitat gazonul, la această dată peste 85 la sută din lucrările de la stadion fiind finalizate. Primarul Marius Omotă mai declară că tot în această zonă, va fi construit şi un ştrand.
A învățat din greșelile trecutului și pare gata de revanșă. A văzut că strategia adversarilor…
Victor Igărelu din Petroșani, multiplu medaliat Pentru obținerea medaliei de bronz la Campionatul European de…
Gavril B. din Lupeni, recidivist Pentru că a fost trimis în judecată într-un nou dosar…
Bătaia de joc de peste 4 milioane de euro continuă. Este vorba de telecabina de…
Individul și-a lăsat și chiar încurajat copilul minor să conducă un autoturism pe drumurile publice.…
Recent, la sediul Poliției Municipiului Petroșani s-a prezentat un bărbat în vârstă de 56 de…