Actualitate

La ICSH, merge treaba!

02victor leu icsh (10)

Nicolle Ebner

Veşti bune din domeniul economic privat al judeţului. Chiar dacă efectele crizei economice s-au resimţit cu precădere în domeniul construcţiilor, ICS Hunedoara demonstrează că astfel de momente de cumpănă pot fi depăşite. Greu, dar nimic nu este imposibil, pare a fi deviza directorului general, Victor Leu, care a contractat lucrări importante, astfel încât, toţi cei 400 de angajaţi să-şi păstreze locurile de muncă.

Secretul reuşitei…
Întrebat care este secretul reuşitei, Victor Leu spune că nu există nimic special sau nimic din ce n-ar putea face toată lumea. „Muncă, muncă, şi iar muncă. Pentru unii, pare o lozincă de tip comunist dar este singura modalitate prin care se poate ieşi din criză. Am mai întrebat şi pe alţi oameni de afaceri şi toţi am ajuns la concluzia că, în această perioadă, nu există altă variantă. Am muncit pentru obţinerea contractelor, muncim pentru realizarea lor şi în acelaşi timp, muncim pe brânci pentru obţinerea altor comenzi. Acesta este secretul”, a declarat Victor Leu, pentru MESAGERUL HUNEDOREAN. ICS Hunedoara este recomandată şi de experienţa de aproape 60 de ani în domeniul construcţiilor, seriozitatea şi profesionalismul cu care-şi onorează contractele. Prin urmare, nu şi-a dezamăgit nici un partener, indiferent de tipul construcţiei dorit – rezidenţial, comercial, industrial.

…şi perspective
În acest moment, ICS Hunedoara are mai mult contracte externe decât locale. Dar, este bine de ştiut că antreprenorul S.C. AQUA ENGINEERING GmbH Mondsee Austria, a încredinţat firmei ICSH lucrările pentru „Reabilitare Staţie de tratare apă potabilă– Sânpetru–Hunedoara”. S.C. OŢELINOX S.A. (SAMSUNG) Târgovişte a dat pe mâna specialiştilor de la ICSH realizarea lucrărilor de modernizare a laminorului de tablă subţire, asta însemnând montaj echipamente, structură metalică, utilaje şi instalaţii. S.C. Nuclearmontaj S.A. Cernavodă a încheiat un contract cu ICSH, pentru realizarea obiectivului “Instalaţie de incinerare deşeuri periculoase”, şi tot societăţii de construcţii din Hunedoara i s-a încredinţat, de către antreprenorul S.C. PWT WASSER & ABWASSER Technik GmbH – filiala Timişoara –, realizarea proiectului de „Reabilitare a staţiei de epurare a apelor uzate Timişoara”. “În perspectiva imediată, avem în vedere extinderea activităţii, atât pe piaţa internă, cât şi cea externă. Pentru asta, suntem în contact permanent cu societăţi din Anglia, Ungaria, Olanda şi Spania”, punctează şi directorul comercial, Kaba Laszlo Denes.
Cu alte cuvinte, la ICSH, merge treaba!

8 comentarii la „La ICSH, merge treaba!

  • Secretul reusitei este munca munca…. si ai dreptate dar care este secretul supravietuirii cand oamenii lucreaza cate 10 ore pe zi si sambete si este platit cu 80% din salarul de baza.
    Asa ceva se intampla numai la ICSH cand se lauda directorul general Victor Leu ca sunt contracte si este de lucru.Devizia lui este munca munca dar ……rasplata unde este intrebare pt Domnul Leu?
    Schimbati devizia Domnule director general……

  • are dreptate romeo….sant 400 de angajati dintre care 200 tesa.trebuie tinuti si aia in spate. teroare si stres ca la firma asta nu exista ,va asigur. si te mai miri ca pleaca oamenii din firma pe banda rulanta.oare de bine? vb goal d-le leu.sau sa va intreb altceva….dvs puteti trai cu 600 lei pe luna ?

  • Asta inseamna privatizarea in romania!!!Ajunge firma cu experienta de aproape 60 de ani sa fie condusa de oameni incompetenti,si se mai lauda ca au experienta ,dar oare cati au mai ramas din cei cu experienta. Fara pic de rusine mai are si tupeu dl Leu sa zica ca la ICSH MERGE TREABA ,da de salarii!!!! cum MERGE?????????????????

  • Am fost siliţi şi ameninţaţi ca să semnăm un acord ca să lucrăm program normal şi plătiţi 75% net din salariul de bază. Ca ei să iasă din criză. Bonurile de masă s-au sistat din decembrie 2008. Iar cu banii au început să întârzie.

  • Asa de bine merge treaba incat abia dati salariile? Interesant…

  • Domnule Leu, aduceti la conducerea punctelor de lucru oameni cu experienta in domeniul constructiilor metalice! De aceasta ducem lipsa! Pentru a-i atrage pe aceastia, dati dovada de seriozitate si platiti salariile la timp!

  • Leu…un nemernic ordinar! dispari de pe fata pamantului jigodie!

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura