La Haţeg, investiţii de zeci de milioane de euro

Sorina Popa

Primarul oraşului Haţeg, Nicolae Timiş (foto), a reuşit să mai bifeze un succes în Consiliul Local, bugetul pentru acest an fiind aprobat, cu toate împotrivirile unora dintre aleşi.

Pentru anul 2012, oraşul Haţeg se bazează pe un buget care se ridică, în afară de fondurile europene, la 160-170 de milioane de lei. Bugetul fiind rezolvat, edilul şef din Haţeg are planuri mari şi pentru 2012. Dar, acesta este un lucru normal la puterea sa de muncă, având în vedere că, an de an, oraşul s-a dezvoltat, căpătând o imagine tot mai înfloritoare. Astfel, primarul Nicolae Timiş vrea să demareze lucrările de reabilitare a Policlinicii din localitate. Iar până la sfârşitul anului acestea vor fi finalizate. Reabilitarea va fi realizată din bani europeni, suma ridicându-se la şase milioane de euro. O altă investiţie pe care o va realiza Nicolae Timiş se referă la un Centru Naţional de Informare Turistică, în valoare de 1,6 milioane de euro. De asemenea, spitalul orăşenesc va fi complet informatizat, iar cu ajutorul unui proiect de cinci milioane de euro, vor fi efectuate lucrări de apă şi canalizare, acolo unde programul SAMTID nu a acoperit zona. O altă investiţie pe care primarul oraşului Haţeg o are în vedere este cea de reabilitare de drumuri, proiect de 10 milioane de euro şi închiderea completă a gropii de gunoi şi construcţia unei staţii de epurare aici.

MesagerulHunedorean

View Comments

  • "O altă investiţie pe care o va realiza Nicolae Timiş se referă la un Centru Naţional de Informare Turistică"- ooooo ce tare e dl timis!!!
    Mamaaaaa si ce vor face cei din Hateg, cu atitia turisti...????
    Dar,sa vina si la Deva sa faca unul, nai mic, in locul "companiei de turism"-falimentare, infiintate de " profesorasului cel viteaz"

  • -închiderea completă a gropii de gunoi şi construcţia -bai ziarpishi pai voi sunteti nebuni ca si nebunul de la Hateg , pai nu s-a dat acu de o luna in functiune la Hateg cea mai moderna statie de epurare? pai groapa de gunoiu nu are cea mai moderna statie de prelucrare, separare , ambalare ? pai policlinica nu s-a reabilitat in fiecare an cu bani grei, policlinica , cu pista de elicopter cu tot , si cand a venit elicopterul au zburat bucati din pista din cauza vacuumului creeat de turatia elicelor?pai vin investitii si lucrari de zeci de milioane de euro si strazile se repara in fiecare an , borduri se pun in fiecare an si orasul arata tot asa ca acum 20 de ani , dar cresc averile si valizele cu bani ale baciului Timis si ale firmelor lui de buzunar, -Gavre, Hofner, etc.Sa traiasca cel mai bogat , desptept , shmecher, fariseu , macris de la Reea.Nae.

  • Domnul Timis , vam sunat eu personal Acuma vreo 2 ani si vam cerut sa ami acordati opurtunitate de afaceri am vrut sa investesc in Hateg dar dumneavoastra nici nu ati vrut sa discutati cu mine mi-ati inchis telefonu

Recent Posts

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Se anunță iarăși un mare răzbel într-o loca­li­tate din județ după ce două tabere au…

15 ore ago

Bulina albă

George Artur Găman, directorul general al INCD INSEMEX Petroșani Pentru că, alături de colegii săi,…

15 ore ago

Bulina neagră

Andrei B., din Hunedoara Pentru că a fost condamnat la 15 ani de închisoare după…

15 ore ago

Jocurile politice riscă să arunce în aer INSEMEX! Ministerul Educației blochează numirea noului director, deși specialiștii au ales profesionistul

Institutul Național de Cercetare-Dez­vol­tare pentru Securitate Minieră și Protecție Antiexplozivă (INSEMEX), o instituție de importanță…

15 ore ago