Comunitate

La Gurasada, proiectele prind contur

Magdalena Şerban

Visteria sărăcăcioasă a primăriilor nu pare să mai fie un motiv de văicăreală pentru demararea investiţiilor. Dacă nu au bani la bugetul local, edilii caută să aducă din altă parte. Şi de unde altundeva, decât de la Guvern sau Uniunea Europeană? La fel a făcut şi Silviu Nan (foto), primarul comunei Gurasada, care încearcă orice este omeneşte posibil, pentru o soartă mai bună a comunităţii pe care o păstoreşte.

N-a fost chiar rău în anul încheiat

La finele anului trecut, la Şcoala Generală din Gurasada, au început lucrările de reparaţii capitale, la baza acestora aflându-se un program derulat prin Banca Mondială, cu o valoare de aproximativ 400.000 de euro. Astfel, şcoala va beneficia de modernizări interioare şi exterioare, precum şi de anexe noi. “Aceste lucrări fac parte dintr-un program naţional ce a debutat în anul 2000 şi se derulează, în continuare. Comuna noastră a fost cuprinsă în acest proiect încă de la început. Primăria va înlocui sau repara, unde este cazul, sobele din cadrul şcolii. Nu se ştie niciodată când ne pot lăsa în pană. În rest, de toate celelalte lucrări s-au ocupat cei implicaţi în acest program”, spune edilul. Proiectul pe Măsura 322, ce vizează realizarea unor obiective importante pentru locuitorii din satele Gurasada, Boiu de Sus, Câmpuri de Sus, Boiu de Jos, Vica, Runcşor, cu o valoare de 2,5 milioane de euro, se află în plin proces de verificare. Licitaţia de execuţie a avut loc, iar acum, se va trece la următoarea etapă. “Pe bani europeni, vor fi susţinute lucrări de modernizare a drumurilor comunale, renovarea Căminului Cultural din satul Boiu de Sus, înfiinţare, a unui Centru After School în satul reşedinţă de comună, precum şi asigurarea costumelor populare pentru cuoscuta şi apreciata formaţie locală de dubaşi. Sperăm ca în trei-patru luni, să demarăm toate aceste proiecte”, precizează Silviu Nan.

Canalizare şi alimentare cu apă

Administraţia locală nu se opreşte însă aici, cu modernizările. “A mai fost depus, spre evaluare, un proiect pe linie de mediu, pentru reţeaua de canalizare din satele Câmpuri, Gothatea, Gurasada şi Ulieş, cu o valoare de aproximativ două milioane de euro, iar prin HG 577, s-a mai realizat un studiu de fezabilitate pentru alimentarea cu apă în satul Ulieş. Momentan, este şi acesta, în faza de evaluare, urmând implementarea sa. Banii pentru întocmirea studiului au fost deja primiţi, însă urmează cei pentru proiectare şi execuţie”, încheie Silviu Nan, primarul comunei Gurasada.

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura