Categories: Comunitate

La Geoagiu, se vrea turism, dar şi urbanism

Magdalena Şerban

Sub auspiciile unei destinaţii turistice de excelenţă (n.r. Premiul de Excelenţă primit la Bruxelles în 2010), oraşul Geoagiu rulează şi investiţii pe măsură. Anul trecut a adus finalizarea unor proiecte majore şi punerea pe hârtie a altora.

Investiţii majore în staţiunea oraşului

„Anul 2011 a însemnat, în primul rând, implementarea proiectului ce vizează creşterea atractivităţii zonei turistice Geoagiu, urmărindu-se promovarea principalelor obiective de patrimoniu din zona Geoagiu, prin broşuri, fly-ere, panouri cu informaţii generale, panouri pe obiective, precum şi realizarea unui site de prezentare: www.turism-geoagiu.ro. Tot prin intermediul acestui proiect, s-a reuşit şi organizarea Festivalului de folclor al românilor de pretutindeni „Ileana Rus”, eveniment cu tradiţie anuală, aflat la prima ediţie pe fonduri europene. Un alt program investiţional finalizat a fost reabilitarea infrastructurii Staţiunii Geoagiu Băi, proiect finanţat tot prin POR, ce a însemnat îmbunătăţirea infrastructurii generale, în vederea dezvoltării turismului şi sprijinirii dezvoltării economice locale şi regionale. Totodată, începând cu acest an, în Geoagiu va funcţiona o bază sportivă modernă, iar un alt obiectiv, de care suntem mândri, este Căminul Cultural de la Bozeş, reabilitat prin Programul prioritar naţional pentru reabilitarea, modernizarea infrastructurii culturale şi dotarea aşezămintelor culturale din mediul mic urban”, a menţionat Simion Mariş (foto), primarul oraşului Geoagiu.

Există proiecte…

Dacă anul 2011 a fost unul de bun augur pentru programele de modernizare ale oraşului Geoagiu, 2012 de ce ar fi altfel. Banii europeni şi-au creat deja un obicei în a face parte din planurile de atac ale administraţiei locale. Însă, necazul edilului de aici îl reprezintă fondurile guvernamentale, care de vreo trei ani, au cam ocolit oraşul. „Dacă Guvernul nu ne dă bani pentru investiţii, ne reorientăm, ce să facem. Spre exemplu, construcţia şi dotarea campusului Colegiului Tehnic Agricol „Alexandru Borza” din Geoagiu este un proiect depus la ADR Vest şi se află pe lista de sinteză. Pe fonduri de mediu, am mai accesat un proiect pentru instalarea sistemului de încălzire care utilizează energia regenerabilă şi înlocuirea celui clasic la sala de sport din oraşul Geoagiu, vestea primită fiind una foarte bună: a fost declarat eligibil şi finanţabil”, a mai subliniat primarul.

MesagerulHunedorean

Recent Posts

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Se vorbește că un personaj controversat, cunoscut mai degrabă pentru pumnii săi grei decât pentru…

18 ore ago

Bulina albă

Alexandru Ryan Slusariuc din Lupeni, elev al Liceului Teoretic „Mircea Eliade” Pentru inițiativa de a…

18 ore ago

Bulina neagră

Daniela B., din Petroșani Pentru că a fost trimisă în judecată pentru infracțiunea de lovire…

18 ore ago

Mărturia cutremurătoare a unui tată din Hunedoara: Și-a denunțat fiul la poliție ca să-i salveze viața. Tânărul a fost condamnat la închisoare

Un tânăr de 23 de ani din județul Hu­nedoara, sudor de profesie și fără an­te­cedente…

18 ore ago

Percheziții în Hunedoara: Trei suspecți vizați într-un dosar de furt și tăinuire de bunuri arheologice din patrimoniul național

Polițiștii din cadrul Serviciului de In­vestigații Criminale desfășoară o amplă operațiune pe raza județului Hune­doa­ra.…

18 ore ago

Vigilent și în timpul liber: Un polițist din Orăștie a prins pe stradă un tâlhar periculos

Un bărbat în vârstă de 38 de ani, bănuit de comiterea unei tâlhării ca­lificate într-un…

18 ore ago