Politica si administratie

La Geoagiu, anul se încheie cu daruri şi veşti bune

Magdalena Şerban

Deşi 2020 a fost un an cu cheltuieli neprevă­zute din cauza pan­de­miei, greoi din punct de vedere bugetar şi cu multe provocări de ordin sanitar şi economic, pri­marul oraşului Geoagiu nu a dorit să întrerupă tradiţia darurilor oferite copiilor, cu pri­lejul Crăciunului.
„În cazul preşcolarilor care provin din rân­dul familiilor defavorizate s-au dat ti­chete în cuantum de câte 50 de lei fiecare. În mod normal, condiţia obligatorie ca să pri­mească un astfel de tichet era ca să aibă prezenţă la grădiniţă, însă ţinând cont de contextul actual, când totul a trecut pe segmentul online, nu s-a mai aplicat crite­riul şi a primit toată lumea. Şi elevilor le-am pregătit şi oferit pachete de sărbătoare. Nu mă refer doar la cei din Geoagiu, ci şi din satele aparţinătoare. Am deschis Orăşelul Copiilor, în acelaşi loc ca şi anul trecut, adică în preajma Casei de Cultură, păr­culeţul fiind împodobit cu ornamente festive. Am încercat ca în fiecare sat să existe câteva simboluri stradale luminoa­se, specifice iernii. Doar că acum va lipsi spectacolul, restricţiile impuse de auto­rităţi ţinându-ne departe de evenimente. Ne-am fi dorit să fie altfel, dar unde e lege, nu te poţi tocmi. Principalul e să rămânem uniţi şi să ne ocrotim din calea virusului pe noi şi pe cei dragi”, a arătat Vasile Cărăguţ (medalion), primarul oraşului Geoa­giu.
Altă veste dată de edil comu­nităţii este că taxele si imp­oz­itele nu se majorează în 2021, ci vor fi actualizate la rata in­fla­ţiei, după cum prevede Codul Fiscal. ,, Vreau să mai anunţ ce­tă­ţenii despre o modificare, şi anume că plafonul maxim al veni­turilor până la care se acordă ajutorul pentru încăl­zirea locuinţei s-a majorat de la 750 de lei la 800 de lei în cazul per­soa­nelor care utilizează gaze naturale, energie elec­trică sau combustibil solid. Cererile de acordare a acestui sprijin financiar şi actele doveditoare se depun personal la sediul Direcţiei de Asistenţă Socială Geoagiu de pe Strada Calea Romanilor, nr. 141. Infor­maţii suplimentare se pot obţine la nu­mărul de telefon 0254.248.880, int. 107, de luni până joi, între orele 8:00-16:00 sau vineri, între orele 8:00-12:00 ori printr-un e-mail pe adresa: [email protected]. Ar mai fi multe de spus, dar le lăsăm şi pentru anul viitor. Aflându-ne în pragul marii sărbători creştine, transmit cetăţenilor oraşului, precum şi celor din localităţile aparţinătoare, colegilor, colaboratorilor şi tuturor hunedorenilor să aibă un Crăciun cu fericire şi un 2021 aducător de veşti bune”, a spus primarul Vasile Cărăguţ. La rândul său, viceprimarul Carmen Călugăr a ţinut să le ureze cele bune concitadinilor săi. „Bucurii, împliniri şi sănătate. Vă doresc un An Nou plin de binecuvântări creştine”, a afirmat aceasta.

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura